Dacă aţi mai jucat vreun titlu al seriei sau vizionaţi video review-ul, e clar că The Forgotten Sands se încadrează la capitolul platformer în ceea ce priveşte stilul de gameplay. Salturi, rostogoliri, fugă pe ziduri, puzzle-uri şi combinaţii între toate astea formează cea mai mare parte a celor circa 10 ore de joc din poveste. Între două salturi şi puzzle-ul cu astrolabul avem însă şi destule lupte, acum cu un număr impresionant de inamici simultan pe ecran, lucru nou pentru seria Prince of Persia.



Toate aceste acţiuni implică şi un control atent din partea jucătorului, multe dintre secvenţele acrobatice fiind dependente de o apăsare la fix a butoanelor de pe gamepad sau a tastelor, în funcţie de preferinţe. Deşi în cea mai mare parte a timpului am folosit controller-ul de Xbox 360, nici controlul pe tastatură nu este de neglijat, fiind complet configurabil şi bine realizat pentru a nu da bătăi de cap (avem de-a face totuşi cu o portare de pe consolă).
Dacă problema controlului e rezolvată, intră acum în ecuaţie menţionatele puteri oferite de Djinni, prima fiind stăpânirea asupra regatului apelor. Păstrători ai lichidului vieţii, Djinni îi oferă prinţului posibilitatea de îngheţa şi dezgheţa şuvoaiele după pofta inimii, acestea devenind un element de bază în mecanica jocului şi în seriile acrobatice.
Asemenea stâlpilor din piatră şi a prăjinilor din fier, coloanele de apă ies din ziduri orizontal sau vertical pentru a juca rol de intermediare în secvenţele de salturi şi rostogoliri. Combinaţiile nu sunt noi dacă aţi mai avut de-a face cu seria: salt, rostogolire, salt; wallrun, salt, rostogolire, căţărare pe ziduri în locuri speciale. Apa însă nu rămâne îngheţată la nesfârşit, puterile prinţului având şi ele o limită, astfel că toate aceste secvenţe sunt de fapt contra-timp.



Cursa contra cronometru transformă numeroasele zone cu apă şi în părţile cele mai frustrante ale jocului, uneori ajungând să repet şi de 10-15 ori aceleaşi salturi pentru a reuşi într-un final o combinaţie de wallrun cu salt şi îngheţarea/dezgheţarea aproape simultane pentru a trece de adevărate cascade. Mai clar: atârni de o prăjină, ai în faţă două cascade, iar dupa ele încă o coloană de apă, dar orizontală. Saltul spre apă trebuie combinat cu îngheţarea apei fix în momentul în care atingi a doua cascadă, ca apoi să mai faci două salturi de pe o perdea de apă pe alta. Momentul saltului doi trebuie iarăşi combinat cu dezgheţarea apei pentru a trece prin cascadă şi apoi cu reîngheţare pentru a prinde prăjina.
Pare complicat şi chiar este, oricât de obişnuit ai fi cu schema de control. Totuşi, în ciuda nervilor, momentele de reuşită aduc enorm de multă satisfacţie, mai ales că timpul poate fi în continuare întors pentru a nu relua bucăţi foarte mari de nivel.
Leave a comment
Foarte tare :). Ma face sa pun mana pe el si sa dau cu printu de toti peretii :p.
pare destul de dragut; platformerele au fost intotdeauna jocurile mele de suflet, pacat ca nu se mai fac din alea 2D 🙂 oricum, cred ca merita jucat
UGA, parol! 😀
Frumos articolul si interesant jocul. O mica eroare s-a strecurat insa: battle.net apartine Blizzard, nu Ubisoft 🙂
@Apophys – da, se poate intelege aiurea…my bad:D
Am vrut doar sa se inteleaga cam ce se vrea a fi Uplay, aflat insa deocamdata “under construction”.
Foarte interesant articolul. Cu siguranta o sa aiba succes noul capiton din Prince of Persia.
video-review-urile şi articolele sunt excelente. o singură problemă, anda vorbeşte un pic prea repede.
felicitări echipei că a reuşit să se organizeze aşa de rapid.
Multumeste-i Domnului ca nu fac eu video-review-uri. 😀
sal care poate sa ma ajute si pe mine deci nu pot sa pornesc jocu imi cere ceva.suna cam asa Please log in. imi fac cont si tot nu merge ajutati-ma va rog mult
Pentru jocul original, odata cu creearea contului, la prima logare este necesara si introducerea numarului serial primit impreuna cu jocul. Apoi, cata vreme exista o conexiune la Internet activa, nu ar trebui sa fie nicio problema. Pentru cazuri de jocuri non-originale, nu putem oferi sfaturi.
Jocul intr-adevar este frumos problema este ca am cumparat jocul ( numai zic ca este foarte scump)si nu se poate juca decat dc este conectat internetul care bineninteles se mai intrerupe destul de des.Nici nu apuci sa-l joci un minut ca se si intrerupe.trebuia sa-l faca jocul sa mearga fara internet
frate zicetimi si mie un cont.