Prince of Persia: The Forgotten Sands PC (Video) Review

Dacă aţi mai jucat vreun titlu al seriei sau vizionaţi video review-ul, e clar că The Forgotten Sands se încadrează la capitolul platformer în ceea ce priveşte stilul de gameplay. Salturi, rostogoliri, fugă pe ziduri, puzzle-uri şi combinaţii între toate astea formează cea mai mare parte a celor circa 10 ore de joc din poveste. Între două salturi şi puzzle-ul cu astrolabul avem însă şi destule lupte, acum cu un număr impresionant de inamici simultan pe ecran, lucru nou pentru seria Prince of Persia.

Toate aceste acţiuni implică şi un control atent din partea jucătorului, multe dintre secvenţele acrobatice fiind dependente de o apăsare la fix a butoanelor de pe gamepad sau a tastelor, în funcţie de preferinţe. Deşi în cea mai mare parte a timpului am folosit controller-ul de Xbox 360, nici controlul pe tastatură nu este de neglijat, fiind complet configurabil şi bine realizat pentru a nu da bătăi de cap (avem de-a face totuşi cu o portare de pe consolă).
Dacă problema controlului e rezolvată, intră acum în ecuaţie menţionatele puteri oferite de Djinni, prima fiind stăpânirea asupra regatului apelor. Păstrători ai lichidului vieţii, Djinni îi oferă prinţului posibilitatea de îngheţa şi dezgheţa şuvoaiele după pofta inimii, acestea devenind un element de bază în mecanica jocului şi în seriile acrobatice.
Asemenea stâlpilor din piatră şi a prăjinilor din fier, coloanele de apă ies din ziduri orizontal sau vertical pentru a juca rol de intermediare în secvenţele de salturi şi rostogoliri. Combinaţiile nu sunt noi dacă aţi mai avut de-a face cu seria: salt, rostogolire, salt; wallrun, salt, rostogolire, căţărare pe ziduri în locuri speciale. Apa însă nu rămâne îngheţată la nesfârşit, puterile prinţului având şi ele o limită, astfel că toate aceste secvenţe sunt de fapt contra-timp.

Cursa contra cronometru transformă numeroasele zone cu apă şi în părţile cele mai frustrante ale jocului, uneori ajungând să repet şi de 10-15 ori aceleaşi salturi pentru a reuşi într-un final o combinaţie de wallrun cu salt şi îngheţarea/dezgheţarea aproape simultane pentru a trece de adevărate cascade. Mai clar: atârni de o prăjină, ai în faţă două cascade, iar dupa ele încă o coloană de apă, dar orizontală. Saltul spre apă trebuie combinat cu îngheţarea apei fix în momentul în care atingi a doua cascadă, ca apoi să mai faci două salturi de pe o perdea de apă pe alta. Momentul saltului doi trebuie iarăşi combinat cu dezgheţarea apei pentru a trece prin cascadă şi apoi cu reîngheţare pentru a prinde prăjina.
Pare complicat şi chiar este, oricât de obişnuit ai fi cu schema de control. Totuşi, în ciuda nervilor, momentele de reuşită aduc enorm de multă satisfacţie, mai ales că timpul poate fi în continuare întors pentru a nu relua bucăţi foarte mari de nivel.