Concluzie
Poate că ASUS R9280X-DC2T-3GD5 nu oferă cel mai bun potenţial de overclocking dintre toate implementările lui R9 280X disponibile pe piaţă la ora actuală. Şi cu siguranţă nu vine cu cele mai mari frecvenţe din fabrică. Modelul reuşeşte să îmbine însă foarte bine performanţele bune, cu temperaturile de funcţionare decente, cu un nivel de zgomot redus în jocuri şi cu un potenţial de overclocking util în unele situaţii. De aceea, sunt de părere că ASUS R9280X-DC2T-3GD5 poate satisface din toate punctele de vedere pasionaţii de jocuri cu pretenţii aflaţi în căutarea unei plăci video din acest segment de piaţă.
Şi tot de aceea, recomand cu încredere modelul gamerilor care îşi doresc un sistem de calcul silenţios şi care dispun de bugetul pe care îl implică o astfel de achiziţie. Iar preţul de până în 1450 Lei este după părerea mea justificat de calităţile descrise mai sus.


