Samsung Galaxy S III – Android Behemoth

2 of 8
Use your ← → (arrow) keys to browse


Prin mormanul de nonsensuri care s-a revărsat peste noi în lunile dinaintea lansării au putut fi găsite și câteva care „afirmau” că vom vedeam și un ecran nemaivăzut și nemaiîntâlnit. Galaxy S III vine cu însă cu un panoul HD Super AMOLED din simplul motiv că acesta este cel mai bun panou AMOLED cu densitate mare existent, deși Samsung a încercat ulterior să explice că ar fi fost de fapt o alegere. Ceea ce este doar o mică minciunică de marketing deoarece compania nu are încă un panou HD Super AMOLED Plus în portofoliu.
Chiar dacă avem deci de-a face cu o matrice PenTile, este greu de crezut că cineva se va plânge de ea. Densitatea excelentă de 305ppi, oferită de rezoluția de 720×1280 pixeli înghesuită pe un ecran de 4,8”, este suficientă pentru a estompa cunoscutele artifacte grafice cum ar fi marginile zimțate sau deplasările de culoare. Acestea se pot remarca doar cu o lupă sau la un macro precum cel atașat, dar nu cunosc prea multe persoane care țin telefonul la 5 centimetri de ochi.

Galaxy S III se bucură deci de toate avantajele pe care le oferă un panou AMOLED, adică un nivel de negru excepțional, contrast teoretic infinit, unghiuri de vizibilitate foarte bune și culori puternice. Mai mult, de data aceasta Samsung a reușit să nimerească și temperatură corectă când a calibrat ecranul, albul fiind curat. Vizibilitatea în lumina solară, o problemă clasică pentru acest tip de ecran din cauza tehnologiei de fabricație, a fost rezolvată mai mult decât mulțumitor de către Samsung, doar ClearBlack-ul de la Nokia aducându-i unui panou AMOLED o prestație mai bună.
Din păcate nu același lucru se poate spune și despre luminozitate – aceasta este doar satisfăcătoare și, pe deasupra, mai este și subminată de o ajustare automată extrem de agresivă care m-a scos din minți. În imaginile atașate în josul paginii se poate face o comparație între Galaxy S III setat la maxim și un iPhone 4S, care nu este nici el un campion al luminozității, setat la 75%. Doar reglajul manual la puterea maximă oferă o experiență bună dar aceasta nu este, în mod evident, o soluție reală pentru utilizarea de zi cu zi.
Cei care detestă culorile prea saturate ale panourilor AMOLED vor putea apela la cele patru profiluri de culoare oferite de Samsung în meniul Settings/Display. Setate în mod implicit pe setarea Standard, culorile ecranului capătă un aspect mai natural, ceva mai apropiate de cele ale unui ecran IPS, prin apelarea la setarea Natural. Celelalte două șabloane, Dynamic și Movie, sunt aproape inutile deoarece primul ridică și mai mult nivelul saturației iar cel din urmă are un contrast prea scăzut. Diferențele dintre cele două moduri utilizabile se pot vedea mai jos, puse față în față cu un panou IPS.

2 of 8
Use your ← → (arrow) keys to browse

Join the Conversation

9 Comments

  1. “integrând toate opțiunile de agregare a datelor cu care Android ne-a obișnuit, adică Smart Dial, Speed Dial și Voice Dial (via S Voice)”
    Sunt 99.99% sigur ca Dialerul din Android inca nu are Smart Dial nativ 🙂

  2. Excelent review, in detaliu cum ma asteptam, felicitari.
    Ca multa lume, si eu sunt dezamagit un pic de design si ma asteptam si la o camera mai mare gen 12MP, dar se pare ca din privinta asta se descurca destul de bine si senzorul de 8MP.
    Am o nelamurire generala dar si referitoare exact la S3, si anume dimensiunea fisierelor audio si video la calitate/rezolutie maxima, la care se pare ca nu gasesc raspuns pe Internet.
    Intreb asta pentru ca nu pot sa iau o decizie referitoare la versiunea deviceului si anume 16GB/32GB. Multa lume zice ca folosind un card de expansiune n-ai avea niciodata viteza pe care o ai cu memoria interna, ceea ce mi se pare normal, dar eu unul nu cred ca se va observa, iar la ce pret au cardurile, varianta de 32GB ar fi mult mai ok, dupa parerea mea.
    Mersi anticipat pentru orice informatie sau link, si va doresc o saptamana linistita.

  3. Sincer sa fiu nu stiu care este diferenta de pret in modelele de 16 si 32. Oricum, nici cardul intern nu e mare scofala, ia un Class 10 extern si aia este.
    Znuff, merci, corectam. 🙂

  4. Eu l-am cumparat acum 2 saptamani si sunt foarte multumit. E un pic cam mare, dar cand navighez sau citesc articole pe el e perfect. Am butonat si rivalul lui de la htc in magazine, dar samsung-ul a fost altceva.
    P.S.: Am testat astazi S-Beam si a failuit. Mai testam …
    P.S.2: Am testat si gps-ul(Navigation) si a avut aceeasi ruta ca si un gps Garmin. Ceea ce mi-a placut. 🙂

  5. “magnetometru” adica busola (digitala)? Sunt doua lucruri diferite; iar pe specificatii nu vad niciunde sa scrie asta; “Sensors Accelerometer, gyro, RGB sensor, proximity, compass, barometer”
    accelerometru, girometru, sensor rgb si de proximitate, busola, barometru

  6. Da, magnetometrul este busola (compass). Nici un terminal nu are o busola in sensul real al cuvantului, adica o chestie cu ac magnetic, ci un senzor pentru variatiile de camp magnetic. De asta au nevoie si de calibrare periodica (miscarea in forma de 8), pentru a detecta intensitatea maximă și minimă a campului magnetic.

  7. Stiu ca nu are ac magnetic; doar ca nu mi se pare foarte potrivita denumirea de magnetometru; e ca si cand as spune ca un creion de tensiune e voltmetru

  8. http://en.wikipedia.org/wiki/Magnetometer#Mobile_telephones
    Dar asta este corecta. 🙂
    Dupa cum vezi ei folosesc “compass” (busola) in specificatii, care este incorecta din toate punctele de vedere. Busola este un instrument de navigatie, nu un simplu ac magnetic (sau magnetometru), deci aplicatia software ar trebui denumita asa. Observatie valabila dealtfel si pentru “barometru”, care de fapt este senzor de presiune, o aplicatia il foloseste pentru a functiona ca barometru.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *