Torchlight II Review

Tocană de ciuperci cu gândac storcit. Lup la tigaie cu sote de otravă şi muşchiuleţ de vârcolac cu garnitură de viespi, liliac şi şobolan. Berserker-ul meu are alimentaţia asigurată, doar că foloseşte săbii şi topoare pentru a şi-o procura, altfel ar ajunge el mic dejun pe lista monştrilor amintiţi. Şi e o listă lungă cât o zi de post, pentru că Torchlight II are acum 4 acte şi un drum lung pentru a le acoperi pe toate prin tărâmuri diferite şi subterane colcăind de animale periculoase.

Naraţiunea nu vine cu extrem de multe detalii, dar continuă aventura maladiei care a afectat lumea jocului, The Alchemist fiind acum hotărât să folosească ultima metodă rămasă pentru a o eradica. Evident că ideea lui nu e tocmai sănătoasă la cap, astfel că eroul ales de tine trebuie să lupte pentru a-l împiedica să o pună în aplicare. Din păcate, de cele mai multe ori trebuie să ai răbdare să citeşti detaliile acestei aventuri pentru că dialogurile sunt doar parţial vorbite, dar cam prea puţin contează. Măcelul e scopul principal.

Misiunile sunt separate în principale şi secundare, dar în mod evident vrei să acoperi cam tot ce se poate ca să nu rămâi în urma nivelului monştrilor. Ce-i drept, cele mai multe sunt de tipul “fetch” – găseşte obiectul şi readu-l proprietarului (de drept sau nu) sau “omoară tot şi mai ales pe gândacul ăla supradimensionat din peştera de sub turnul alb”. Altele sunt însă mai interesante în ceea ce priveşte ideea din spatele lor şi fac obiectul unor subacţiuni care se întind pe mai multe niveluri.

Torchlight II păstrează clasele de personaje din primul titlu, fiecare cu preferinţele şi abilităţile sale: Outlander (lupte ranged, cu pistoale, arbalete sau arcuri), Engineer (damage foarte mare cu arme uriaşe şi ajutoare mecanice de tip turete mobile, drone sau roboţi), Embermage (vraciul cu control asupra celor patru elemente) şi Berserker (uriaşul posedat de lup care se simte cel mai bine în bătăliile melee).
Evident, nu lipseşte animalul de companie, iar o pisică portocalie, un câine, o pasăre sau o şopârlă joacă rol de ajutor în luptă şi cărăuş de obiecte când nu mai ai loc în inventar. La fel nu lipsesc nici locurile de pescuit, de unde poţi agăţa peşti care să transforme animăluţul temporar în diverşi monştri sau aruncă obiecte aleatoriu. Animalul de companie se ocupă şi de vândut obiectele de care nu mai ai nevoie şi îţi poate aduce poţiuni sau scroll-uri dacă ai nevoie de ele.

Partea bună, indiferent de personajul ales, este că nu ai multe limitări de clasă. Pe ici, pe colo mai dai peste arme sau armuri dedicate, dar majoritatea loot-ului depinde doar de nivelul la care eşti (sau de o combinaţie de abilităţi) ca să îl poţi întrebuinţa. Nu lipsesc nici obiectele “socketable” în care să introduci tot felul de cristale colorate pentru a le îmbunătăţi proprietăţile cu nişte efecte de foc, gheaţă, otravă sau pentru viaţă.
Fiecare clasă mai are şi o bară specială, Charge Meter, care te duce într-un fel de frenzy mode pentru câteva secunde, ajutând foarte mult când te trezeşti în mijlocul unei găşti de monştri care mai are şi 3 boşi pe lângă creaturile normale. Cel mai bine se foloseşte de această bară Berserker-ul pentru că vine cu o serie de abilităţi speciale pentru nebunia controlată, dar şi celelalte clase se bucură de avantaje dacă investeşti câteva puncte.
Obiectele sunt împărţite pe culori – gri cele mai banale, verzi, apoi mov şi portocalii pentru unice. Loot-ul rar şi unic se dovedeşte însă a fi nu foarte rar, ceea ce cam strică distracţia dacă umpli cuferele imediat cu tot felul de astfel de obiecte. Dacă nu eşti mulţumit cu ce pică din lupte, ai la dispoziţie şi comercianţi, plus posibilitatea de a recupera cristale din obiecte sau de a distruge gemele pentru a recupera obiectul fără vreo altă modificare. Enchanter-ul poate mări proprietăţile anumitor obiecte, dar nu ai cum să combini cristale (cică această tehnică s-ar fi pierdut în negura vremurilor). Pe de altă parte, poţi să combini obiecte pentru a descoperi tot felul de reţete utile, ceea ce îndeamnă la experimentare înainte de a vinde pur şi simplu excesul de obiecte.

Desigur, armura, armele, inele cu protecţie contra focului şi otrăvii sunt cu adevărat utile când vine vorba de lupte, nu doar să arăţi bine în oglinda tavernei locale. Monştrii nu suferă de inteligentă, ideea fiind de cantitate şi de forţă, nu de tactici avansate. Grupurile sunt numeroase şi cu atacuri variate, de la salturi la zbor şi de la teleport la cele mai banale ciocane şi topoare care se abat peste căpăţâna eroului. Nivelul de dificultate este bine scalat, iar unii boşi pot pune probleme chiar şi pe normal, ca să nu mai spunem de şmecherii care încheie un capitol sau chiar jocul.

Pentru jucătorii cu tupeu există şi un mod Harcore, unde moartea personajului este permanentă, dar restul avem la dispoziţie trei opţiuni în caz de colaps prematur: respawn în oraş, nu te costă nimic; respawn la intrarea în zona unde ai murit, ceva aur; revenire exact la locul morţii, o grămadă de bani, dar din fericire niciun fel de penalizare la nivel de experienţă sau abilităţi.

Singurele probleme tehnice mai sunt uneori ridicate de cameră, cam încăpăţânată pe la colţuri, iar uneori luptele sunt mult prea haotice ca să fii cu adevărat în control. Dacă mai eşti şi în multiplayer, unde fiecare vine cu abilităţile sale, totul se transformă rapid într-un haos multicolor din care este ideal să ieşi pentru a aborda problema sistematic. Şi dacă tot a venit vorba, maximum şase jucători se pot întâlni în multiplayer, unde monştrii se scalează în funcţie de câţi participanţi sunt la bătaie. Ar fi fost bine să ştii ce să alegi când intri în joc sau să poţi folosi fereastra de chat pentru a face schimb de obiecte, dar măcar fiecare jucător are parte de loot dedicat pentru a evita certurile şi furturile.

Spre deosebire de primul joc, Torchlight II este mult mai variat în aspect vizual. Deşert, mlaştini, păduri luxuriante, turnuri uriaşe şi peşteri cu multe niveluri aranjează lumea jocului, chiar dacă grafica nu este în vârful calităţii din anul 2012. Pe de altă parte, nici nu prea contează pentru că designul oarecum copilăresc, cartoony, ajută la atmosferă împreună cu coloana sonoră ce aminteşte mult de Diablo. Torchlight II costă doar 19 euro şi are joc în LAN, fără a fi nevoie de o conexiune permanentă la Internet. Torchlight II te ţine legat de monitor cu toate obiectele lui colorate, cu monştrii fioroşi şi povestea drăguţă. E jocul pe care simţi nevoia să-l cumperi pentru că merită fiecare bănuţ.
Verdict: 9/10
Gen joc: Action RPG
Cerinţe recomandate de sistem: Dual Core 1.4GHz, 1GB RAM, 256MB Video
Număr de jucători: 1-6 (LAN, Online)
Preţ: 18.9E Producător: Runic Games; Publisher: Runic Games; Distribuitor: Steam