Aşa cum am menţionat deja, la capitolul software, Toshiba oferă sistemul de operare Windows 7 Starter. El este pre-instalat şi conţine toate driverele, precum şi o serie de aplicaţii de care utilizatorul va avea mai mult sau mai puţin nevoie. Din nefericire, driverele şi aplicaţiile software necesare nu sunt oferite şi pe un disc optic, ceea ce înseamnă că în cazul în care doreşte o instalare de la zero a sistemului de operare, utilizatorul va trebui să se descurce cu suportul online destul de alambicat oferit de producător. La capitolul conectivitate, Toshiba NB550D nu iese prin nimic în evidenţă, dar oferă cam tot ce ar putea cere un utilizator de la un netbook.
Pe partea din faţă, se observă prezenţa unui cititor de carduri SD. Desigur, ar fi fost de preferat un cititor compatibil cu mai multe standarde, dar ne mulţumim şi cu SD, mai ales că este vorba despre cel mai utilizat standard. Pe partea din spate nu este amplasat niciun conector, lucru care oricum nu ar fi fost posibil din cauza design-ului adoptat.
Pe partea stângă, se pot observa conectorii audio pentru căşti şi microfon, un port USB, conectorul HDMI, interfaţa Ethernet, conectorul pentru alimentare şi fantele pentru evacuarea aerului cald. Mai trebuie spus că intrarea audio pentru microfon poate fi utilizată pentru a conecta orice sursă audio externă, chiar şi atunci când netbook-ul este oprit, acesta comportându-se ca o boxă portabilă. În dreapta, nu sunt prezente decât două porturi USB.
Tastele alfanumerice au dimensiuni apreciabile pentru un netbook cu ecran de 10.1”, dar pentru un adult tot este necesară o perioadă de acomodare. Trebuie însă apreciate eforturile producătorului de a oferi un nivel ridicat de ergonomie.

Touch pad-ul are şi el dimensiuni destul de mari pentru un netbook, dar acestea au fost obţinute numai datorită deplasării butoanelor până la limită, pe muchia palm rest-ului. Chiar dacă suprafaţa mare a touch pad-ului oferă un nivel ridicat de ergonomie, amplasarea butoanelor atât de jos produce un oarecare disconfort în utilizare.

Tot în muchia frontală, dar în dreapta touch pad-ului, se află şi LED-urile care furnizează diverse informaţii despre starea sistemului.

Palm rest-ul este realizat dintr-un plastic negru, rigid, care prezintă aceeaşi reţea de denivelări observată în cazul capacului. Ciudată este însă alegerea producătorului de a monta difuzoarele Harman Kardon chair în acest palm rest, exact în zonele unde utilizatorul îşi sprijină podul palmei.
Butonul Power este amplasat deasupra tastaturii, chiar pe cilindrul care constituie balamaua ecranului. Drept urmare, el necesită o apăsare ceva mai insistentă, dar poate fi acţionat atât când ecranul este deschis, cât şi atunci când este închis.
Ecranul este lucios şi este încadrat de o ramă confecţionată din plastic negru, lucios, care integrează în partea superioară o cameră web de 0.3MP.

Pe partea inferioară, netbook-ul este prevăzut cu un capac fixat cu ajutorul a două şuruburi, a cărui înlăturare permite accesul uşor la harddisk, la modulul de memorie RAM produs de Samsung, la interfaţa wireless, dar şi la slot-ul de expansiune liber disponibil.

Accesul la slot-ul pentru cartela SIM a modemului 3G este obţinut numai după înlăturarea bateriei.









“Pe partea din spate nu este amplasat niciun conector, lucru care oricum nu ar fi fost posibil din cauza…” se termina in aer.
Am corectat. Mulţumesc!