TS-420U şi TS-421U sunt noile soluţii accesibile de stocare în reţea pentru IMM-uri de la QNAP

QNAP este un nume tot mai des întâlnit pe piaţa dispozitivelor de stocare în reţea prin produse realizate îndeosebi pentru companii. La sfârşitul săptămânii trecut, producătorul anunţa 2 noi echipamente: TS-420U şi TS-421U. Ambele stau sub sigla Turbo NAS şi sunt modele montabile în rack, destinate întreprinderilor mici şi mijlocii. Cele 2 modele respectă formatul 1U, pot adăposti câte cel mult 4 harddisk-uri şi beneficiază de 1GB memorie RAM. Diferenţa dintre ele este dată de frecvenţa procesorului: dacă în cazul TS-421U, procesorul Marvell 6282 funcţionează la 2GHz, în cazul TS-420U, acelaşi procesor foloseşte o frecvenţă de 1.6GHz. Noile NAS-uri QNAP dispun de 2 porturi Gigabit LAN şi 2 porturi USB 3.0, precum şi suport pentru o serie de servicii, o comparaţie completă între ele fiind disponibilă pe site-ul producătorului.

QNAP TS-420U QNAP TS-421U

Fiind create pentru IMM-uri, QNAP susţin că TS-420U şi TS-421U reprezintă soluţii de buget. Nu ştim încă la ce preţ îşi vor face ele apariţia pe piaţa din România, dar se pare că în Europa vor avea un preţ de plecare de circa 760E, ceea ce este destul de greu de a fi considerat accesibil pentru o soluţii bazate pe procesoare Marvell.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *