Cu ocazia lansării procesoarelor Intel Ivy Bridge, vă ofeream o prezentare detaliată a modelului de top – Core i7 3770K. Vă spuneam la data respectivă că, în ciuda performanţelor foarte bune, Ivy Bridge nu a reuşit să ne impresioneze deoarece veteranul Core i5 2500K încă este un procesor mai mult decât capabil, indiferent ce sarcini aţi avea planificate pentru el.
Se pare însă că în România sunt o mulţime de utilizatori pasionaţi de tehnologie, dornici să deţină cele mai noi componente. Aşa se face că PCGARAGE.ro se poate lăuda cu performanţe remarcabile în comercializarea de procesoare Ivy Bridge. Conform oficialilor companiei, magazinul a desfăşurat o campanie de precomenzi începând cu data de 29 aprilie, în cadrul căreia a înregistrat peste 300 de cereri şi a livrat peste 100 de procesoare din noua generaţie Intel.
Se tot spune de ceva vreme că entuziaştii sunt pe cale de dispariţie şi că hardware-ul de top nu mai atrage atenţia. Înclin cred totuşi că informaţiile de mai sus contrazic această teorie. Desigur, poate că hardware-ul de astăzi nu mai impresionează pe nimeni deoarece dispunem deja de câţiva ani de suficientă putere de procesare cam pentru orice am vrea să facem cu PC-ul. În plus, anumite limitări tehnologice au forţat anumiţi producători să ia unele măsuri ce nu sunt tocmai pe placul utilizatorilor. Dar asta nu înseamnă că nu mai există entuziaşti sau că produsele High End nu mai sunt băgate în seamă.
Probabil că la performanţele reuşite de PCGARAGE.ro – Gold Partner Intel Technology Provider, a contribuit şi reducerea de 5% practicată în campania de precomenzi. Numărul destul de mare de procesoare vândute arată însă că, în ciuda faptului că este o piaţă de desfacere mică, ce se confundă cu aceeaşi criză economică precum restul planetei, România dispune de un număr apreciabil de utilizatori pasionaţi de tehnologie şi cu bugete pe măsură.
O suta de procesoare? Sunt putine. Nu pot sa spun ca am cifre exacte, dar sunt sigur ca Sandy Bridge s-a vandut mai bine la lansare. Daca stai sa te gandesti ca FX-8150 (care, sa fim seriosi, este un procesor prost pentru pretentiile pe care le are) a adunat pe pcgarage putin sub 100 de comentarii din partea cumparatorilor, 100 de Ivy Bridge-uri vandute prin precomenzi este un numar foarte mic, chiar si pentru Romania.
Andrei M., 100 au fost livrate, dar au fost comandate peste 300. Şi dacă ne gândim puţin la ce aduce Ivy Bridge în plus (sau în minus) faţă de Sandy Bridge, cred că sunt destule…
Ai dreptate cu adusul in plus fata de Sandy Bridge… mai ales tinand cont de metoda geniala pe care a gasit-o intel sa reduca costurile la Ivy Bridge (da, ma refer la jegul ala de pasta termoconductoare cu care au inlocuit cositorul de sub heatsink-ul procesorului). Acuma, sper doar sa mai gasesc 2500K-uri disponibile pe piata cand o sa am bani de upgrade, pentru ca Ivy Bridge nu mi se pare o optiune viabila.