Aplicaţia software livrată de Zalman în pachet este intuitivă şi uşor de folosit. Se pot observa rezoluţiile selectabile – 800, 1600, 2000, 2400, 3200, 5000 şi 6000DPI – ce ar trebui să mulţumească pe toată lumea. Există posibilitatea salvării a 3 profile, dar trebuie să ştiţi că nu există posibilitatea asocierii acestora cu diferite aplicaţii, deci comutarea între ele va trebui făcută manual. Toate butoanele pot fi configurate (inclusiv sensurile de deplasarea ale rotilei) în funcţie de necesităţile utilizatorului. Plasarea butoanelor + şi – în centrul părţii superioare le face să fie însă destul de greu utilizabile pentru alte funcţii decât schimbarea rezoluţiei. Dacă zonele iluminate vi se par stresante, deranjante sau inestetice, le puteţi dezactiva. Sau puteţi controla intensitatea şi modul de funcţionare.
Pentru a putea evalua comportamentul lui Zalman ZM-GM1 în jocuri, am folosit un mouse pad Zalman MP500. Este un model relativ accesibil (30 Lei) şi cu suprafaţă mică – 280×230 mm.

Odată instalat, mouse-ul m-a surprins într-un mod plăcut. Cum sunt adeptul Palm Grip, ZM-GM1 mi s-a potrivit de minune încă din prima clipă. Design-ul alungit îl face potrivit pentru o astfel de prindere, dar o „cocoaşă” cam mică în partea din spate îl face parcă mai potrivit pentru Claw Grip. Greutatea redusă mi s-a părut deranjantă la început, dar am rezolvat rapid acest neajuns prin montarea celor 9 greutăţi din pachet ce cântăresc în total cca. 23g. Senzorul Avago 9500 LaserStream se descurcă bine în orice mediu, iar rezoluţiile disponibile s-au dovedit mai mult decât suficiente pentru orice situaţie. Detalii precum rezoluţia nativă de până la 5040CPI, acceleraţia de până la 30G şi cele 11750 cadre pe secundă fac din Zalman ZM-GM1 un instrument excelent pentru orice pasionat de jocuri. Simetria carcasei nu este o idee tocmai inspirată deoarece reduce din confortul utilizatorului. Nu vorbim totuşi despre un impact dramatic, ci doar de o perioadă de acomodare de câteva zile.
Concluzie
ZM-GM1 nu este un produs perfect, având unele neajunsuri pe care deja le-am menţionat. Dacă ţinem totuşi cont de calitatea construcţiei, de design şi de performanţele oferite, modelul merită din plin preţul de circa 150 Lei la care poate fi achiziţionat în România. Şi dacă nu vă deranjează prea mult poziţionarea butoanelor, atunci vă recomand cu încredere noua creaţie a celor de la Zalman.


