Sid Meier’s Civilization V Review

Total War care a fumat iarbă şi a băut apoi multă vodkă, cam aşa ar putea fi sumarizată întreaga serie Civilization, în cei circa 20 de ani de existenţă. Multe lucruri sunt fix pe dos faţă de ceea ce ştim dacă am testat vreodată Total War şi mult mai multe alte chestii sunt mai bine făcute decât în alte strategii pe ture (Heroes, Total War, Disciples). Practic, toate categoriile de jucători, de la începători la veterani, se vor simţi în largul lor în acest al cincilea joc al seriei.

Sigur, fanii înrăiţi vor mormăi chestiuni despre mamele şi alte rude apropiate ale producătorilor pentru că destule elemente au dispărut sau au fost reorganizate, în dauna micromanagementului şi a controlului amănunţit. Eu însă n-am fost deloc deranjată de aceste aspecte, din contră, îmi place să fiu lăsată să joc după cum mă taie capul; asaltul de informaţii nu face decât să zăpăcească, mai ales dacă nu joci TBS-uri de obicei.

Aşa că luaţi toate naţiile care au scris vreodată istorie pe această lume şi aruncaţi-le în acelaşi cazan, indiferent de epocă. Adăugaţi apoi un număr variabil de oraşe-stat, nou-introduse, cu diverse alte popoare de mai mică importanţă, dar totuşi cu un cuvânt greu de spus în anumite condiţii. Se asezonează după gust cu armate, comerţ, construcţii, minuni şi tot felul de bonusuri venite din diverse direcţii. Rezultă o combinaţie de economie, diplomaţie, lupte şi tactică, aparent complicată, dar bine mascată de interfaţă extrem de aerisită.