ASUS ENGTX580 – GF100 devine GF110 sau Fermi făcut corect

11 of 11Next
Use your ← → (arrow) keys to browse

Poate că cel mai important lucru, cel care m-a impresionat cel mai plăcut la GTX 580, este nivelul de zgomot. Ca să vă puteţi forma o părere referitor la cât de silenţioasă este soluţia de răcire folosită de GTX 580, cineva mi-a spus atunci când testam GTX 480 că ar fi bine, fie să mă opresc din teste, fie să mă duc în altă parte să îmi continui treaba. Aceeaşi persoană, a putut chiar să doarmă în timp ce GTX 580 a rulat întreaga suită de teste. Desigur, nu vă imaginaţi că zgomotul este insesizabil; până la urmă, vorbim de o soluţie grafică High End. Cu toate acestea, am mari dubii că există vreun pasionat de jocuri pe planetă care să se poată plânge în privinţa zgomotului produs de GTX 580. Cei ce mă cunosc ştiu că acum un an „mă îndrăgosteam” de HD 5870 datorită performanţelor bune şi nivelului de zgomot redus; cam acelaşi lucru s-a întâmplat acum cu GTX 580, cu care NVIDIA a reuşit să mă impresioneze de-a dreptul.
De altfel, singurul aspect pe care i-l pot reproşa noii plăci NVIDIA este limitarea referitoare la consumul de energie în aplicaţii de stres. Desigur, acest lucru nu se va dovedi vreodată problematic sau incomod pentru un utilizator obişnuit, însă face ca rezultatele obţinute la rularea FurMark să fie irelevante. Din acest motiv, am monitorizat consumul de energie, temperatura şi turaţia ventilatorului şi în Dawn of War 2, al cărui meniu solicită destul de mult nucleul grafic.

Aşa cum se poate observa, valorile obţinute sunt considerabil mai mari decât la rularea FurMark, dar notabil mai mici decât în cazul lui GTX 480. Astfel, reiese că GTX 580 consumă cu puţin peste 10% mai puţin decât GTX 480, ceea ce s-ar putea traduce într-un mod grosolan printr-un consum al sistemului de circa 440W la o solicitare grafică intensivă. De altfel, în TessMark la rezoluţia 1920×1080 cu Extreme Tessellation, am observat un consum de 423W.
Concluzie
GeForce GTX 580 este fără doar şi poate o soluţie grafică reuşită, este ceea ce ar fi trebuit să fie GTX 480 cu un an în urmă, este produsul care spală fără îndoială ruşinea NVIDIA. Cu toate acestea, utilizatorii nu ar terbui să confunde acest model cu o nouă generaţie în adevăratul sens al cuvântului, el nefiind decât o reeditare mult îmbunătăţită a lui GTX 480.
Pe lângă performanţele bune, consumul de energie ceva mai mic, temperaturile bune şi nivelul de zgomot surprinzător de redus, cei interesaţi de noua soluţie High End ar trebui să ştie că GTX 580 beneficiază şi de toate tehnologiile NVIDIA prezente pe plăcile video actuale. Astfel, placa oferă suport pentru 3D Vision, Stereo Surround folosind trei monitoare, PhysX sau CUDA.
Deşi nu există informaţii foarte exacte în această privinţă, se pare că preţul în România pentru GTX 580 va fi cuprins între 2000 şi 2200 Lei. În acest caz, am asista la un raport performanţă/preţ destul de bun, care ar trebui să îi atragă pe pasionaţii de jocuri cu bugete mari sau chiar foarte mari.
Rezultatele obţinute în cazul configuraţiei SLI denotă imaturitatea driverelor. Dacă în unele aplicaţii se observă o scalare foarte bună, în altele aceasta lipseşte cu desăvârşire. Sunt însă convins că acest mic neajuns va fi rezolvat de curând prin introducerea unor drivere mai noi, cu profile pentru configuraţii multi-GPU mai bine puse la punct.

11 of 11Next
Use your ← → (arrow) keys to browse

Join the Conversation

16 Comments

  1. Felicitari pentru review, in mod special si pentru includerea FPS-ului minim care diferentiaza 2x460GTX de 580GTX in favoarea 580-ului in rezolutii mari (exceptie Metro).Pentru mine asta ar justifica o diferenta de bani de la 2×460 (1700 RON 2 Hawk-uri) la 2000 RON 580GTX plus silentiozitate si temperaturi.
    PS: Puteai sa folosesti GPU-Z 0.4.8 care are suport pentru 580GTX.

  2. Aleks, aşa este, 0.4.8 ştia să arate toţi parametrii corect pentru 580, dar când am descărcat eu versiunea nouă de GPU-Z, nu mai aveam placa. Am fost prea preocupat de teste şi mi-a scăpat din vedere aspectul acesta.

    jideanu, şi rupt de oboseală cum sunt, tot m-am prăpădit când am citit comentariul tău…scurt şi la obiect… 😀

  3. Radu, ca intotdeauna m-ai lasat cu gura cascata. Excelenta idee de comparatie cu SLI de GTX460 si diferite Crossfire plus cireasa de pe tort SLI de 580 (chiar cu drivere imature).
    La fel salut intotdeauna si mentionarea FPS-urilor minime care fac diferenta pentru un gamer.
    Placa surprinzatoare pe final, performanta, silentioasa si rece, exact cum ai zis in titlu Fermi facut corect. In sfirsit.
     
    Doar o nedumerire am la FPS-urile minime. Far Cry 2 1920×1080 SLI de 460 are 66.87 iar in 1920×1080 AA 4x are 75.48. Inteleg ca odata cu cresterea AA-ului creste FPS-ul minim? 🙂
    Valabil si pentru Dawn of War.
     
    Multumiri inca o data pentru teste, este unul din cele mai bune review-uri pe care le-am citit si in mod cert al mai bun scris in limba materna. 🙂

  4. burebista, în primul rând, mulţumesc pentru aprecieri! Feedback-ul vostru a fost întotdeauna cel care ne-a stimulat. 🙂

    Am remarcat şi eu aceste ciudăţenii despre care vobeşti. Problema este că, spre deosebire de avg. fps, min. fps variază destul de mult de la un run la altul. când voi avea ceva mai mult disponibil, voi încerca să investighez puţin problema şi să compar rezultatele furnizate de bench-uri cu cele furnizate de fraps.

  5. Uneori pentru a stabili corect FPS-ul minim este necesar rularea testului de doua ori, la prima rulare pot apare mici blocari ale sistemului care nu au legatura cu realitatea din test. Benchmarkurile din jocuri facute cu cap, gen Far Cry 2 sau Crysis Warhead, ofera aceasta posibilitate.

  6. test cu 580GTX SLI in ziua expirarii NDA`ului
    damn.. ceva siteuri concurente din romania sint in doliu :B
    well done

  7. GF110 nu este doar un GF100 cu 32 unitati in plus si frecvente mai mari. Sunt mai multe imbunatatiri arhitecturale, mai documenteaza-te 🙂
    Rezultatele cu FPS minim sunt cam degeaba, variaza extrem de mult intre rulari. Drept dovada se poate vedea minim fps care da mai mult cu setari mai agresive.
    SLI-ul de GTX580 e cam degeaba acum ca nu ai cu ce sa-l compari, cand se lanseaza HD 6970 o sa fie interesant.
    BTW, testarea consumului in meniul de la DOW este foarte profi n-am ce zice 🙂 🙂 🙂

  8. Alin, nu cred că am zis undeva că GF110 este DOAR un GF100 cu 32 de unităţi în plus şi frecvenţe mărite. Înainte de a comenta, te rog să citeşti mai atent articolul.

    Rezultatele cu FPS minim au fost introduse la cererea celor care ne citesc şi intenţionez ca pe viitor să aprofundăm această problemă. Dacă tu consideri ca sunt degeaba, se pare că alţii nu sunt de acord cu tine.

    Scopul testelor de SLI nu este acela de a compara cu altceva, ci de a arăta cum se scalează performanţele odată cu adăugarea unui al doilea GPU în sistem.

    Aşa cum este prezentat şi în articol, meniul DoW 2 nu a fost singurul mediu în care am testat consumul, însă este cel mai realist posibil; până la urmă este vorba despre un mediu de lucru real, întâlnit de orice pasionat de jocuri.

  9. Felicitari ITFiles, un review excelent ca de obicei!
    Intradevar GTX 580 este un GTX 480 cum trebuia sa fie de la bun inceput. Acum sa vedem replica AMD cu seria 59xx

  10. Competitia asta pe segmentul nucleelor grafice e un lucru bun pentru utilizator. Preturile mai sunt tinute in frau de teama concurentei. Ce se intampla acum pe piata procesoarelor e groaznic. Intel incepe sa profite de potentialul monopol pe care si le-a construit. Vor sa ne vanda carduri pentru deblocarea anumitor module ale procesorului. Spre exemplu cumperi procesorul cu 2MB cache si daca vrei 6MB esti nevoit sa cumperi un card, mai vrei un nucleu in plus mai cumperi un card, etc.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *