
Ca în fiecare an, toamna reprezintă cel mai plin sezon pentru pasionaţii de jocuri deoarece aceasta este perioada în care se lansează noi soluţii grafice. Cu un an în urmă, AMD lansa prima generaţie de soluţii DirectX 11, reuşind pentru prima dată să facă un astfel de pas înaintea concurenţei. După nenumărate amânări, NVIDIA lansa GF100, chipset-ul cunoscut şi sub numele de Fermi, folosit pentru început în plăcile GeForce GTX 480 şi GTX 470. De ca şi cum amânările lansării nu ar fi făcut destul rău companiei, GTX 480 s-a dovedit o soluţie grafică ineficientă din punctul de vedere al consumului de energie, fierbinte, zgomotoasă şi cu specificaţii sub cele pe care dorea NVIDIA să le folosească iniţial.
Într-o oarecare măsură, problemele întâmpinate de producător nu sunt tocmai ridicole, întrucât era pentru prima dată când lucra cu procesul de fabricaţie pe 40nm pentru un chip atât de mare şi era tot pentru prima dată şi când realiza un controller de memorie video GDDR5. Între timp, NVIDIA a căpătat experienţă atât în privinţa noului proces de fabricaţie, cât şi în utilizarea chip-urilor de memorie GDDR5. Astfel, a luat naştere GeForce GTX 460 cu cele două variante ale sale, ambele beneficiind de un raport performanţă/preţ de neegalat chiar şi la ora actuală. La scurt timp după acestea, a fost introdus GTS 450, un alt produs de succes, dar destinat pasionaţilor de jocuri cu bugete relativ reduse.
Cam pe la sfârşitul verii, apăreau primele informaţii neoficiale conform cărora NVIDIA ar urma să lanseze până la sfârşitul anului un nou produs High End care sa deschidă o nouă generaţie de soluţii grafice DirectX 11. După toate problemele cu care s-a confruntat NVIDIA în cazul lui GF100, la momentul respectiv era greu de crezut că ar putea lansa un nou produs, bazat pe acelaşi proces de fabricaţie, care să consume mai puţin curent, să atingă temperaturi mai mici, să fie mai silenţios şi totodată considerabil mai rapid. Iată însă că acest moment a venit şi NVIDIA s-a ţinut de promisiuni, lansând astăzi GeForce GTX 580, o placă video bazat pe chipset-ul GF110 sau, cum îmi place mie să îi spun, Fermi renăscut.
Cei care se aşteaptă la un produs cu totul nou vor fi probabil puţini dezamăgiţi. GF110 nu este decât un GF100 optimizat, cu 512 unităţi de procesare în loc de 480 şi cu frecvenţe de funcţionare mai mari.
Cu alte cuvinte, GeForce GTX 580 este ceea ce a încercat GTX 480 să fie şi nu a reuşit. Beneficiază atât de 32 de unităţi de procesare în plus, cât şi de frecvenţe de funcţionare mai mari, având cu toate acestea un consum de energie mai redus decât modelul pe care îl înlocuieşte.
În idle, placa foloseşte aceleaşi frecvenţe ca şi modelele din familia GTX 400, iar tensiunea de alimentare pentru GPU este de 0.962V. Aceasta creşte în sarcină la valoarea de 1.037V.




Felicitari pentru review, in mod special si pentru includerea FPS-ului minim care diferentiaza 2x460GTX de 580GTX in favoarea 580-ului in rezolutii mari (exceptie Metro).Pentru mine asta ar justifica o diferenta de bani de la 2×460 (1700 RON 2 Hawk-uri) la 2000 RON 580GTX plus silentiozitate si temperaturi.
PS: Puteai sa folosesti GPU-Z 0.4.8 care are suport pentru 580GTX.
Si NVIDIA zise catre ATI: Poi ce plm! 😀
Aleks, aşa este, 0.4.8 ştia să arate toţi parametrii corect pentru 580, dar când am descărcat eu versiunea nouă de GPU-Z, nu mai aveam placa. Am fost prea preocupat de teste şi mi-a scăpat din vedere aspectul acesta.
jideanu, şi rupt de oboseală cum sunt, tot m-am prăpădit când am citit comentariul tău…scurt şi la obiect… 😀
Radu, ca intotdeauna m-ai lasat cu gura cascata. Excelenta idee de comparatie cu SLI de GTX460 si diferite Crossfire plus cireasa de pe tort SLI de 580 (chiar cu drivere imature).
La fel salut intotdeauna si mentionarea FPS-urilor minime care fac diferenta pentru un gamer.
Placa surprinzatoare pe final, performanta, silentioasa si rece, exact cum ai zis in titlu Fermi facut corect. In sfirsit.
Doar o nedumerire am la FPS-urile minime. Far Cry 2 1920×1080 SLI de 460 are 66.87 iar in 1920×1080 AA 4x are 75.48. Inteleg ca odata cu cresterea AA-ului creste FPS-ul minim? 🙂
Valabil si pentru Dawn of War.
Multumiri inca o data pentru teste, este unul din cele mai bune review-uri pe care le-am citit si in mod cert al mai bun scris in limba materna. 🙂
burebista, în primul rând, mulţumesc pentru aprecieri! Feedback-ul vostru a fost întotdeauna cel care ne-a stimulat. 🙂
Am remarcat şi eu aceste ciudăţenii despre care vobeşti. Problema este că, spre deosebire de avg. fps, min. fps variază destul de mult de la un run la altul. când voi avea ceva mai mult disponibil, voi încerca să investighez puţin problema şi să compar rezultatele furnizate de bench-uri cu cele furnizate de fraps.
Uneori pentru a stabili corect FPS-ul minim este necesar rularea testului de doua ori, la prima rulare pot apare mici blocari ale sistemului care nu au legatura cu realitatea din test. Benchmarkurile din jocuri facute cu cap, gen Far Cry 2 sau Crysis Warhead, ofera aceasta posibilitate.
Excelent articol. Tine-o tot asa !
Felicitari pentru review si pentru mentionarea minim FPS, asta ma intereseaza. Un review de la gameri pentru gameri.
test cu 580GTX SLI in ziua expirarii NDA`ului
damn.. ceva siteuri concurente din romania sint in doliu :B
well done
GF110 nu este doar un GF100 cu 32 unitati in plus si frecvente mai mari. Sunt mai multe imbunatatiri arhitecturale, mai documenteaza-te 🙂
Rezultatele cu FPS minim sunt cam degeaba, variaza extrem de mult intre rulari. Drept dovada se poate vedea minim fps care da mai mult cu setari mai agresive.
SLI-ul de GTX580 e cam degeaba acum ca nu ai cu ce sa-l compari, cand se lanseaza HD 6970 o sa fie interesant.
BTW, testarea consumului in meniul de la DOW este foarte profi n-am ce zice 🙂 🙂 🙂
Alin, nu cred că am zis undeva că GF110 este DOAR un GF100 cu 32 de unităţi în plus şi frecvenţe mărite. Înainte de a comenta, te rog să citeşti mai atent articolul.
Rezultatele cu FPS minim au fost introduse la cererea celor care ne citesc şi intenţionez ca pe viitor să aprofundăm această problemă. Dacă tu consideri ca sunt degeaba, se pare că alţii nu sunt de acord cu tine.
Scopul testelor de SLI nu este acela de a compara cu altceva, ci de a arăta cum se scalează performanţele odată cu adăugarea unui al doilea GPU în sistem.
Aşa cum este prezentat şi în articol, meniul DoW 2 nu a fost singurul mediu în care am testat consumul, însă este cel mai realist posibil; până la urmă este vorba despre un mediu de lucru real, întâlnit de orice pasionat de jocuri.
In sfarsit a venit si NVIDIA cu ceva competitiv!
Cris, vrei să zici că GTX 460 nu este competitiv? 😀
Felicitari ITFiles, un review excelent ca de obicei!
Intradevar GTX 580 este un GTX 480 cum trebuia sa fie de la bun inceput. Acum sa vedem replica AMD cu seria 59xx
…69xx. 😉
Competitia asta pe segmentul nucleelor grafice e un lucru bun pentru utilizator. Preturile mai sunt tinute in frau de teama concurentei. Ce se intampla acum pe piata procesoarelor e groaznic. Intel incepe sa profite de potentialul monopol pe care si le-a construit. Vor sa ne vanda carduri pentru deblocarea anumitor module ale procesorului. Spre exemplu cumperi procesorul cu 2MB cache si daca vrei 6MB esti nevoit sa cumperi un card, mai vrei un nucleu in plus mai cumperi un card, etc.