AVerMedia HD HomeFree Duet – tunerul TV pentru reţea

2 of 2Next
Use your ← → (arrow) keys to browse


După pornirea aplicaţiei principale AVerTV 6, utilizatorul va fi invitat să configureze cele două tunere TV din cadrul echipamentului, putând opta fie pentru recepţionarea posturilor TV Standard Definition şi High Definition (MPEG-2, respectiv MPEG-4 AVC), fie pentru recepționarea canalelor radio digitale. Din păcate, HD HomeFree Duet permite doar audiţia canalelor radio DVB-T Radio, DAB nefiind suportat. După scanarea completă a gamei de frecvenţe şi detectarea programelor disponibile, tunerul de reţea AVerMedia este gata de utilizare. Trebuie subliniat însă un aspect mai puţin fericit: puterea etajului de amplificare al antenei este destul de mică, tunerul nereuşind decât recepționarea a 8 canale DVB-T cu o antena de cameră cu care un alt tuner AVerMedia, intern de data aceasta, a putut recepţiona toate cele 11 canale disponibile pe raza Bucureştiului.
Cu excepţia unei latenţe ceva mai mari la schimbarea canalelor decât în cazul unui tuner intern, un utilizator cu greu şi-ar putea da seama că semnalul îi este oferit de un echipament de reţea. Consumul de lăţime de bandă este suficient de mic pentru a nu deranja ceilalţi utilizatori din reţea, circa 12Mbps în cazul vizionării canalelor HD şi circa 3.5Mbps în cazul celor SD, ceea ce înseamnă că HD HomeFree Duet ar fi putut implementa şi o interfaţă 802.11n pentru a oferi un plus de libertate în momentul instalării.

Deoarece HD HomeFree Duet nu este compatibil cu Windows Media Center, aplicaţia AVerTV 6 este singura posibilitate de vizionare a canalelor TV recepţionate. Din fericire, chiar daca nu este atât de simplu şi modern ca fratele său mai mare, AVerMedia Media Center, AVerTV 6 este o aplicaţie stabilă care se va achita bine de sarcini. Singurele critici ar putea fi aduse doar interfeţei cu butoane mici şi nu întotdeauna evidente, temelor de interfaţă, colorate şi depăşite din punct de vedere al design-ului şi lipsei suportului Dolby Digital. Suportat de Windows 7 Media Center pe singurul canal din Romănia care oferă aşa ceva, ProTV HD, fluxurile 5.1 vor fi mixate la stereo in AVerTV 6.

Toate controalele obişnuite ale unui tuner DVB-T sunt prezente: teletext, EPG, schimbarea sursei de semnal (care în cazul de faţă permite comutarea între cele două tunere), comutarea între modurile TV şi DVB-T Radio, alegerea fluxului audio, afişarea listei de canale şi afişarea full screen. Ascunse în spatele unui click dreapta în spațiul ferestrei de afişare se regăsesc şi opţiunile pentru controlul aspect ratio, previzualizarea unei matrici de 16 canale generate prin scanarea timp de câteva secunde a fiecărui canal în parte şi funcţia de Picture in Picture, care va permite utilizarea celor două tunere în paralel. Din păcate, despre aceasta din urmă nu pot spune decât că există – nu am reuşit sa o activez. Funcţia de time shifting va putea fi folosită doar în cazul vizionării canalelor Standard Definition, sarcina de înregistrare şi redare în timp real a fluxurilor H.264 1080i fiind considerată probabil inutilizabilă de către producător.
Facilităţile de înregistrare sunt limitate la formatele MPEG-2 şi MPEG-4 AVC, acesta din urmă fiind obligatoriu în cazul înregistrării canalelor HD. Utilizatorul va putea programa înregistrarea emisiunilor dorite, fiind oferite setări pentru alegerea unuia dintre cele două tunere, a canalului dorit, a formatului ales pentru salvare, a datei şi orei precum şi a duratei de înregistrare şi a recursivităţii. Evident, această operaţiune este simplificată în cazul canalelor care oferă EPG, un simplu click programând precis inregistrarea emisiunii dorite. Sora mai mică a acestei funcţii, captura de imagini, permite salvarea multiplă şi păstrarea într-un clipboard intern a imaginilor, utilizatorul putându-le salva fie prin rutinele software oferite de AVerTV 6, fie deschizându-le de acolo direct în aplicaţia favorită de vizualizare a imaginilor.

Şi, dacă tot am ajuns aproape de final, trebuie să răspund şi la legitima întrebare „ce se întâmplă dacă mai mult de doi utilizatori vor să se utilizeze HD HomeFree Duet în acelaşi timp?”. Răspunsul corect este „nu se întâmplă nimic” – utilizarea unui tuner este exclusivă, cel de-al treilea utilizator fiind întâmpinat de mesajul care îi va spune că tunerele sunt ocupate deja.
Concluzii
AVerMedia HD HomeFree Duet este un produs curajos care încearcă să aducă în casa utilizatorului o soluție TV mai accesibilă. Oferind o calitate foarte bună a imaginii, configurare simplă, disponibilitate în cadrul întregii reţele locale şi un software bun pentru control şi vizionare, produsul duce lipsa unor opţiuni necesare cum ar fi suportul TV analogic, tuner FM şi intrări video auxiliare, suportul exclusiv DVB-T limitându-i mult utilitatea, mai ales în România.

2 of 2Next
Use your ← → (arrow) keys to browse

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *