BenQ MH740: de la cele mai luminoase birouri la camerele fără ferestre

Oricât de mult ar fi evoluat televizoarele LCD şi oricât de mult s-ar fi redus preţurile acestora în ultimii ani, video-proiectoarele încă nu au concurenţă atunci când ne raportăm la dimensiunea ecranului. Mi-am mai expus de câteva ori şi în trecut afinitatea faţă de astfel de dispozitive pentru redarea filmelor, aşa că nu ar trebui să reprezinte o noutate. Trebuie totuşi să recunosc că imaginea obţinută prin proiecţie are şi neajunsuri, iar cel mai mare este dependenţa calităţii de lumina ambientală.
BenQ încearcă să compenseze, măcar parţial, acest neajuns prin introducerea video-proiectorului Full HD MH740, despre care ne spun că poate fi folosit atât în birouri cu ferestre largi, cât şi în camere întunecate. El se laudă cu o luminozitate de 4000 ANSI Lumen şi un contrast de 11000:1, iar mulţumită tehnologiei DLP poate reda până la 1.07 miliarde culori. Datorită unei funcţii de mărire cu până la 1.5x, raportul de proiecţie variază între 1.378-2.067, iar diagonala imaginii variază între 26”-300” cu o distanţă de proiecţie cuprinsă între 1.6-13.9m. Lampa de 310W are o durată de viaţă de până la 2500 ore în modul normal, dar în modul Eco poate fi folosită vreme de până la 3000 ore, iar modul Smart Eco îi extinde durata până la 3500 ore. Conform producătorului, modul Eco reduce şi nivelul de zgomot produs de ventilator, de la 38dB la 33dB. În sfârşit, trebuie să mai ştiţi şi că BenQ MH740 vine cu o rată de refresh de 120Hz şi oferă suport pentru imagini 3D.
BenQ MH740
Pentru o ergonomie sporită, BenQ MH740 oferă posibilitatea controlului prin LAN, cu ajutorul pachetului software CrestronRoom View şi PJ-Link. Totodată, încorporează caracteristici dedicate utilizării în sălile de clasă sau săli de conferinţe mari. Astfel, el vine echipat cu modul Eco Blank, ce permite utilizatorului să închidă instant proiecţia pe ecran, de la un singur buton de pe telecomandă, atunci cand are nevoie, de exemplu, să redirecţioneze atenţia publicului spre el. Există şi o funcţie de detecţie automată a sursei de semnal, ceea ce garantează oprirea alimentării cu energie electrică în cazul absenţei acesteia. Ulterior, proiecţia poate fi reluată în circa 90s cu ajutorul funcției Instant Restart. Mai mult de atât, când este în stand-by, proiectorul poate fi utilizat ca înlocuitor al unui sistem audio.
Trebuie să recunosc că specificaţiile sună bine, dar preţul recomandat de 6500 Lei va reduce publicul vizat la un număr redus de utilizatori.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *