Call of Juarez: The Cartel Review

Cele mai multe niveluri din campanie ar fi avut un uriaş potenţial tactic; din păcate, doar vreo două permit ceva mai mult spaţiu, cu bariere invizibile mai spaţioase ca să şi poţi plănui ceva alături de prieteni. Nu, nu merge şi cu AI-ul, nu există nici o metodă de a da măcar comenzi simpliste, ci fiecare îşi face de cap cum are chef. Şi dacă AI-ul aliat nu e tocmai eficient la împuşcat, măcar nu ţi se bagă în faţă şi nici nu ratezi misiunea dacă îi tragi unuia un glonte în cap, aşa, de amorul artei. Oricum, nivelurile sunt de ajuns de variate, de la case şi coridoare în discoteci, de pe străzi în oraşe-fantomă mexicane şi în tuneluri pe sub graniţă folosite pentru traficul de droguri.

Menţionatele limite ale nivelului sunt însă extrem de enervante când vine vorba de secvenţele de condus maşini. Poate cele mai slabe scene de gen din ultimii ani, te plantează la volan şi trebuie să urmăreşti punctul mic şi alb care-ţi arată direcţia. Doar că punctul mai dispare sau uită să indice direcţia, aşa că te trezeşti cu mesajul ca ai părăsit misiunea fără măcar să ştii în ce fracţiune de secundă ai sucit volanul aiurea sau ai călcat un pieton teleportat de joc cu 10 cm în faţa ta. Dacă joci cu AI-ul, de cele mai multe ori doar conduci; dacă ai amici umani, măcar se poate face schimb de roluri, ca să şi împuşti maşinile pline de inamici, maşini care au tendinţa să apară din neant, noţiunea de “draw distance” nefiind încă inventată în agenţiile guvernamentale americane.

Măcar armele sunt eficiente şi sună a arme, cu excepţia grenadelor, care sună a obuze anti-aeriene când explodează. Avem o gamă variată de puşti, pistoale, mitraliere şi lansatoare de grenade, ultimele păsări foarte rare, mai ales când ai de omorât bosul-elicopter. Se pot folosi două pistoale simultan, iar de mare ajutor este şi modul Concentration, adus din jocul original: împuşti, indicatorul galben se umple, apeşi Q, ai slow motion şi împuşti cât poţi de mult. Din păcate, deşi iniţial acest mod era cu adevărat de folosit doar când erai la îngrămădeală, acum e acolo odată la câteva minute, deci a dispărut ideea de abilitatea specială şi de muncă pentru a o obţine.
Dacă joci cu prietenii, atunci nu se pune problema AI-ului; dacă n-ai păcălit pe nimeni încă, atunci trebuie să te mulţumeşti cu intelectul artificial, nu foarte eficient, nici foarte util, dar măcar invincibil. Uneori chiar şi ai nevoie de ei pentru că există o serie de secvenţe în care intri în tandem într-o cameră, spârgând uşa cu piciorul. Alteori, poti trece din cover în cover pentru a elimina adversari plasaţi într-o zonă bine apărată şi care nu merge asaltată frontal. Teoretic, posibilităţile tactice sunt acolo, nivelurile sunt pline de ziduri, lăzi, copaci, stâlpi, maşini sau bolovani în spatele cărora să te ascunzi ca să-ţi refaci viaţa şi să pui la cale următoarea mutare.