Puterea stă în chiloţi. Şi cred că e prima dată într-un joc când răufăcătorul principal nu vrea să-l omoare pe erou, să-l taie în bucăţi, să-l spânzure şi apoi să-l mai omoare încă o dată pentru că îl încurcă în treburile lui malefice. Nu, e o problemă de chiloţi, ba chiar şi roz pe deasupra. Dar pentru început lenjeria intimă contează mai puţin, trebuie să ne ocupăm de marele erou DeathSpank, cel care nu dă pălmuţe la funduleţ, ci cu ghioaga, toporul, sabia şi coasa pentru a reduce semnificativ populaţia monstruoasă din joc.



Desigur, munca lui are şi un scop, evident nobil şi la fel de evident încurcat în îndeplinire: găsirea Artefactului, un obiect misterios de care, aparent, atârnă soarta lumii eroului. Asta când nu e vorba de chiloţi. Pentru a pune mâna pe această minune salvatoare, DeathSpank trebuie să fie nu doar eroul viteaz, împărţitorul dreptăţii şi ajutorul celor sărmani, ci şi un curier răbdător, trimis să omoare, să ducă şi să aducă tot felul de chestii.






Leave a comment
dap, placut surprins de joc. cum a fost torchlight la vremea lui 😀
L-am terminat in vreo 16 ore si mi-am cumparat si DeathSpank 2.
It has rainbow shitting unicorns in it!