DeathSpank Review

DeathSpank străluceşte în aproape tot, mai puţin partea de misiuni/poveste, pentru că toate lucrurile pe care le face sunt extrem de clasice într-un RPG: omoară monştri, adu-mi X, Y, Z chestii, livrează pentru mine pachetele astea; pe alocuri, mai trebuie să împace un cuplu sau să aducă un măgar mutat cu un Sabretooth (tigrul din epoca de piatră, cel cu colţii exageraţi) pentru un locuitor care vrea să-l facă friptură. Tot pe alocuri mai avem şi câteva puzzle-uri, dar nimic care să trezească neuronul din amorţire. Şi e foarte păcat, pentru că jocul vine de la Ron Gilbert, omul care a creat Monkey Island şi de la care aş fi dorit mai mult în materie de quest-uri.

Pe de altă parte, acelaşi Gilbert oferă cu asupra pe măsură în ceea ce priveşte designul artistic, coloana sonoră, vocile şi dialogurile. Spre deosebire de Monkey Island, referirile nu sunt deloc subtile, în cel puţin trei misiuni ai de-a face cu fecale (colorate în toate culorile curcubeului, dar totuşi fecale), teleportarea se face dintr-un veceu ca la străbunica la ţară şi poţi afla la un moment dat cu ce se ocupă orcii scoşi la pensie din World of Warcraft. Nicio misiune nu este normală la cap în termeni de dialog, nici măcar recuperarea unor orfani. Get in the bag, future criminal este cea mai improbabilă replică pe care ar putea-o emite un erou pozitiv.
De asemenea, pentru a suci şi alte clişee, toată lumea îl cunoaşte pe DeathSpank. În alte RPG-uri, eroii sunt anonimi, ţărani de la coada sapei sau păstori fără nume, care întâi luptă pentru reputaţie şi apoi pentru salvarea lumii. Din contră, Spank cel eroic chiar este dorit şi aşteptat de toată lumea, care mai de care se reped la el să le rezolve problemele, de la recuperarea cufărului cu cârpe inutile până la eliminarea personajului negativ, lordul Von Prong.

De altfel, e clar chiar de la numele personajelor că producătorilor le filează becurile în creieraş: unul bate moartea la fund, celălalt are pe post de nume o ţeapă. Restul NPC-urilor nu prea au nume (cu excepţia celor mai răsărite, ca Sandy sau Eubrick – ultimul oare vine de la Lubric….ate???), ci sunt categorisiţi drept „omul fără prieteni”, „tipa căreia i s-a furat cufărul”, „vânzătorul de mâncare/Taco/arme”. Si misiunile în sine se numesc „lucruri importante de făcut” (cele principale) sau neimportante (peste 100 la număr). De asemenea, pentru a uşura şi mai mult lucrurile, există hint-uri pentru unde şi cum se pot rezolva unele misiuni, pe baza unor Fortune Cookies.