Dirt 3 aduce un număr impresionant de mașini, 52, acesta urmând să fie mărit prin pachetele care urmează să fie lansate în viitor. Panoplia de mașini este bună, incluzând o multitudine de mașini de raliu, de la celebrități din anii `60, precum Alpine 110, sau `70, precum Fiat 131 Abarth, la mașini contemporane din WRC sau Raid, incluzând și vehicule din defuncta și celebra grupă B sau din Hillclimb. Cei care vor diversitate vor primi diversitate, trebuind însă notat aspectul că, față de primele două jocuri din serie, mașinile nu se mai pot achiziționa ci devin doar disponibile la libera alegere odată cu înaintarea în joc.




Din punct de vedere al modelării, mașinile din Dirt 3 arată excelent. Numărul de poligoane este mare, texturile bune iar controlul la înălțime. Deși este un joc arcade, jucătorul poate simți greutatea, aderența și distribuirea greutății în viraje, mașina nefiind doar o cutie poligonală plimbată printr-un decor tridimensional ci un vehicul cu 4 puncte de contact cu solul care se comportă așa cum ar fi de așteptat să se comporte o mașină, evident, cu penalizările modului simplificat de joc. În funcție de preferințe, utilizatorul poate alege tipurile de asistența, care merg de la clasicul ABS sau cutie automată până la afișarea traseului optim sau controlul asistat în viraje.
Această modelare are însă și probleme. Prima ar fi diferențierea putin cam anemică între modele total diferite de vehicule, saltul de la o mașină modernă de raliu la un coșciug pe roți din defuncta grupă B, dedicat amatorilor de sinucideri în primetime, nemafiind atât de evident ca la Dirt sau Dirt 2. Nici efectele coliziunilor nu sunt mai breze, deformările excelente de aspect, care aduc o mașină la un stadiu de nu o mai recunoaște nici constructorul, reflectându-se foarte puțin asupra controlului și performanțelor. Evident, cu excepția cazului în care luați un copac în brațe cu 150km/h, situație în care cursa s-a cam terminat.
Înainte de intrarea în fiecare cursă, utilizatorul are acces la meniul de setare a mașinii, acestea oferind reglarea raporturilor cutiei de viteze, a diferențialului, a gărzii la sol, a suspensiilor, a aerodinamicii și a distribuției frânelor.




Cursele, indiferent de specialitatea de care aparțin, sunt o feerie de culori și detalii. De la traseele pline de zăpada din Norvegia la praful și hârtoapele din Kenia sau pistele de Gymkhana din Los Angeles, ochiul și gamepadul jucătorului vor avea ce admira și cu ce lupta. Motorul grafic EGO, ajuns la generația a doua, face din Dirt 3 unul dintre cele mai arătoase jocuri rulate vreodată.
Variația curselor este destul de bună, deși Codemasters ne cam păcălește reutilizând secțiuni din curse mai lungi, eventual parcurse în sens invers, pentru a crește numărul total de curse disponibile. Singurele aspecte negativ sunt calitatea curselor de raliu, care sunt mult prea scurte și cam prea late, o insultă adresată amatorilor de raliu, si numărul cam mic de regiuni geografice acoperite. Duse sunt cursele fascinante din Japonia sau Germania primului Dirt…
Leave a comment
Prin multe curse sunt nebuni care traverseaza strada in fata masinii, ca niste iepuri turbati:)) Aveam un chef de Carmageddon…
…soon enough, let’s hope so…
Aparent, în 2012. 😀
Cand am intrebat cand va fi gata reviewul la dirt3 mi-a raspuns ca in 2-3 zile .Dar vad ca a fost gata mai repede.Misto.
Uneori am accese de harnicie.
Controlul este mult mai bun fata de Dirt 2 unde nu tine-am masina vreo 300 m.Dirt 3 il joc de la tastatura si e ok.Astept Grid2.
Cel mai probabil datorita “imblanzirii” comportamentului masinilor de care ziceam.
Mi-am schimbat biroul. Observ cu stupoare ca nu mai pot prinde volanul de el. FFFUUUU!
Ma bucur ca nu sant singurul caruia nu-i place gymkhana. Ar fi putut sa-l puna separat de cariera de raliu.
Nu inteleg cum poate fi un joc “simulator”. Din cate am observat, am vazut ca aceasta definitie e atasata acelor jocuri cu masini ce au o atractie catre subvirare acuta si cu efect al vitezei diminuat, de zici ca stai pe loc. Ma gandesc la Gran Turismo in primul rand. Vechile CMR aveau masini care se invarteau pe un bat imaginar si alunecau in exces… Cum poate sa fie asta simulare, mai ales comparand cu joace mai noi, care tin cont de factori ca aderenta diferentiata in functie de suprafata (mai bine ca in trecut) si distributia greutatii in curbe (Shift 2)… Sunt mirat ca jocuri precum Dirt 3 sau Shift 2 ajung etichetate ca arcade. Arcade sunt jocurile la care poti face curba fara sa iei piciorul de pe acceleratie, insa atunci cand condusul se complica cu chestii din astea, in my book jocul devine simulator!
Din pacate un simulator inseamna ceva mai mult, iar intrebarea mi se pare fie ciudat de naiva, fie prea complexa. Thumbrule – daca esti competitiv cu tastatura sau gamepad, nu este simulator.
Hmmm interesant criteriul asta dat de thumbrule 😀 M-a pus pe ganduri. Si da, tind sa fiu uneori prea profund in situatiile abordate, de unde si aparenta de complexitate a nelamuririi mele. Oricum, ma bucur ca am dat peste acest site, pentru o clipa m-am gandit “asta ar putea fi gamespot-ul Romaniei”, dar apoi am zis “nu va fi gamespot-ul Romaniei, e chiar mai bun de atat! are si hardware, si software si mobile…” iar interactiunea cu redactorii face vizitarea sa cu atat mai placuta, caci inainte, pe vremea revistei scrise, era doar privilegiul unor “alesi” care-si vedeau publicate mesajele in rubrica cititorilor… Ma intreb cat timp va trece oare pana voi putea vinde pe eBay ultimul numar XtremPC cu o suma ce-mi va asigura inca trei vieti?…
Salutare,
Ca proaspat posesor a unei placi Sapphire din seria 6 am primit si un cod pentru Dirt 3. Toate bune si frumoase pana cand sa il joc efectiv, si anume imi cere sa fac un cont GFWL, ceea ce am si facut, in deplina cunostinta de cauza ca nu este serviciul disponibil in Romania, asa ca am ales US la tara de unde sunt. Insa in joc dupa ce introduc cheia primita de la Steam nu merge sa ma conectez, asta imediat dupa ce scriu userul si parola de live.com (daca introduc parola gresita imi scrie ca este gresita). Imi scrie ca este o problema cu Firewall-ul sau conectivitatea la retea (ceea ce nu e cazul, nu am porturi blocate si nici ISP-ul nu a schimbat nimic). Insa marea durere este ca nici un profil offline NU pot crea (este by design de catre producatori, poate pana la un patch – am regasit si pe Steam si la Codemasters pe site).
Intrebarea mea ar fi:
Lasand la o parte masluirile de executabile, aveti vreo sugestie cum sa fac?
Si, de curiozitate, cum ati reusit sa jucati Dirt 3 si sa treceti peste acest lucru?
Mentionez ca jocul merge jucat, insa daca ies din el dupa trei curse o ia de la zero, ca nu isi creeaza profil.
Daca aveti vreo idee va multumesc frumos!
Nu am avut nici o problema cu activarea (cont Live de UK). Cat timp ati incercat, poate este o problema temporara a serviciului.
De joi tot am incercat, insa fara succes. O sa mai caut sa vad sa nu fie ceva configurat la mine gresit. Cu toate ca am gasit asa ceva care reflecta si ce patesc eu: http://forums.steampowered.com/forums/showthread.php?t=1966180. O sa mai caut totusi si in zilele urmatoare cand imi va permite timpul si revin daca gasesc o rezolvare.
Perseverare diabolicum est. Adica am reusit intr-un final.
Cu o conexiune Romtelecom via router wireless Huawei HG520s: am setat la WAN Settings “Bridge” la tipul conexiunii si am setat conexiunea PPPoE din Windows (ca sa nu trec pe cablu). Dupa ce am primit IP (neavand static) si dupa ce am vazut ca merge conexiunea la Internet am setat MTU la 1492 (nu a mers fara aceasta comanda):
C:\Windows\system32>netsh interface ipv4 set subinterface “clicknet” mtu=1492 store=persistent
unde clicknet este numele retelei, bineinteles.
Preventiv am setat in zilele anterioare exceptii in Firewall-ul de Windows pentru executabilul jocului, serviciile de uPNP&Network Discovery.
In speranta ca ajuta pe cineva…