Dishonored Review

Partea RPG fin Dishonored este reprezentată de o serie de puteri speciale pe care poţi să le combini în funcţie de cât de violent sau de discret eşti. Cea mai folosită este fără îndoială Blink, o teleportare la mică distanţă fără de care n-ai putea ajunge pe acoperiş, pe ţevi sau la fereastra deschisă deasupra ţintei tale. Dark Vision îţi permite să vezi prin ziduri câţi inamici sunt şi aşezarea lor probabilă, iar Blood Thirsty te aduce într-o transă sângeroasă în caz că vrei să ucizi tot ce mişcă. Bend Time încetineşte mult timpul, iar Windblast îţi permite să împingi inamicii chiar şi peste balustrade sau de pe poduri, scăpând astfel de un cadavru care ar putea să te dea de gol. Posession şi Devouring Swarm se leagă de tema şobolanilor care au provocat boala din Dunwall – prima te lasă să controlezi temporar o fiinţă vie (fie ea şobolan, câine sau om), iar cea de-a doua cheamă la apel o hoardă de şoareci hămesiţi care să devoreze soldaţii plantaţi total nepotrivit în drumul tău.

Într-un fel nu te poţi abţine să nu-ţi fie milă de ei. Odată acumulate aceste puteri şi crescute în nivel, Corvo devine aproape invincibil, ceea ce cam strică din sentimentul de satisfacţie al unei misiuni reuşite fără să dai alarma măcar o dată. Abilităţile cresc însă cu condiţia să găseşti runele aferente, ascunse prin toate colţurile nivelurilor, asta cu ajutorul unei inimi mecanice care pulsează din ce în ce mai puternic pe măsură ce te apropii de zona cu pricina.

De asemenea, bonusuri suplimentare aduc şi Bone Charm-urile, maximum şase fiind până la urmă disponibile simultan. Diverse alte upgrade-uri le poţi cumpăra de la prietenul inventator Piero şi mai poţi găsi diverse scheme care să se transforme în obiecte utile – grenade sau capcane de proximitate. De asemenea, Corvo poartă o mască mecanică dotată cu zoom optic, asta pe lângă faptul că îi asigură anonimitatea chiar şi în mijlocul unei petreceri luxoase.