GIGABYTE GA-Z68AP-D3 este livrată într-o cutie care respectă design-ul specific producătorului pentru această gamă de produse din ultima vreme.
La capitolul accesorii, nu am găsit nimic care să ne impresioneze, producătorul limitându-se la strictul necesar: patru cabluri SATA, shield-ul pentru back panel, discul optic cu drivere şi aplicaţii şi manuale şi ghiduri de instalare şi utilizare.

PCB-ul plăcii este albastru, culoare pe care GIGABYTE obişnuieşte să o folosească de ceva vreme.
Soluţia de răcire utilizată este una cât se poate de simplă, alcătuită din două heatsink-uri din aluminiu – unul pentru chipset şi al doilea pentru VRM. Ambele sunt fixate folosind sistemul push-pins. Mai trebuie însă menţionat că VRM-ul nu este răcit în totalitate, ci numai parţial.
Şi dacă tot am adus vorba despre VRM, GA-Z68AP-D3 foloseşte şase stagii realizate folosind tehnologia DrMOS.

Acesta foloseşte un controller PWM ISL6364.

Cele patru bancuri de memorie RAM DDR3 pot adăposti până la 32GB în configuraţie dual channel.

GIGABYTE GA-Z68AP-D3 beneficiază de patru porturi SATA 3Gb/s şi alte două SATA 6Gb/s. Alături de ele, se observă şi prezenţa a două chip-uri de BIOS, modelul beneficiind şi de tehnologia dual BIOS.
Back panel-ul este alcătuit din patru porturi USB 2.0, două porturi USB 3.0, un conector PS/2, un conector Serial şi unul Parallel, conectorul video HDMI, conectorul RJ45 şi conectorii audio (trei conectori stereo analogici şi unul SPDIF optic).

Pentru conectorul HDMI, este utilizat un controller PI3VDP-411LSZBE, iar pentru cele două porturi USB 3.0, GIGABYTE GA-Z68AP-D3 foloseşte un controller EtronTech EJ168A.
Interfeţele audio şi Gigabit Ethernet sunt disponibile mulţumită controllerelor Realtek ALC889 şi Realtek RTL8111E.
De asemenea, pe placă mai întâlnim un controller pentru monitorizare, ITE IT8728F şi un controller PCI, IT8892E.
Conectivitatea oferită de back panel este suplimentată de headerele prezente pe PCB, pentru panoul audio frontal, pentru panoul de control frontal, pentru şase porturi USB 2.0 şi pentru modulul TPM.
De asemenea, se remarcă şi prezenţa portului mSATA, chiar deasupra slot-urilor de expansiune.

Şi dacă tot am adus vorba despre slot-urile de expansiune, trebuie să ştiţi că GIGABYTE GA-Z68AP-D3 dispune de un slot PCI-Express x16, un slot PCI-Express x16 care funcţionează în modul x4, trei slot-uri PCI-Express x1 şi două slot-uri PCI.

















