Kingston S100: un SSD la preţ de memory stick

Da, aţi citit bine: Kingston oferă un SSD pe interfaţă SATA II la preţ de drive flash pe interfaţă USB. Nu vă entuziasmaţi însă prea tare, deoarece lucrurile nu sunt exact cum par şi veţi vedea mai jos de ce.
Ca orice individ pe care îndatoririle îl obligă să fie în permanenţă la curent cu evoluţia preţurilor şi cu diversele campanii şi promoţii ce au loc pe piaţa IT, sunt abonat la newsletter-ele mai multor magazine online, pe care le parcurg destul de rapid şi de cele mai multe ori fără să tresar la vreo informaţie din ele. Astăzi însă, un astfel de newsletter mi-a atras atenţia şi m-a făcut să investighez puţin problema.

Primul lucru la care m-am uitat a fost preţul şi reacţia a fost „Wow”. „Asta da promoţie”, mi-am zis în sinea mea. În secunda imediat următoare, am aruncat însă un ochi asupra capacităţii de stocare: 8GB. În primă fază, am crezut că este vorba despre o eroare a celui care a redactat newsletter-ul, o capacitate de 80GB părând mult mai desprinsă din realitatea actuală decât una de 8. 150 Lei este însă un preţ foarte mic chiar şi pentru un SSD de 30GB, aşa că nu avea cum să fie vorba despre o astfel de eroare. În plus, produsul din imagine afişa o etichetă care menţiona cu litere de-o şchioapă aceeaşi capacitate: 8GB.
Drept urmare, am intrat repede pe site-ul producătorului pentru a afla mai multe informaţii despre acest produs care în primă fază poate părea inutil şi am găsit următoarea justificare a existenţei lui:

Utilising Flash NAND memory components, they’re ideal for non-PC applications from gaming and casinos to digital signage.

Aş vrea să subliniez aici caracteristica „non-PC applications”, iar apoi vă rog să citiţi încă o dată descrierea produsului din newsletter:

Kingston iti ofera cel mai ieftin SSD existent, ideal pentru a instala sistemul de operare si programele rulate zilnic, optimizand timpul de boot-are si incarcarea aplicatiilor.

Lăsând la o parte folosirea unei expresii nefericite care în esenţă se referă la timpul necesar sistemului de operare pentru a se încărca, stau şi mă întreb dacă cel care a compus această descriere ştie cam cât spaţiu ocupă un sistem de operare în ziua de astăzi. Dacă nu, îi spun eu:

Ceea ce aş vrea totuşi să reţineţi este că această descriere comică nu ar trebui pusă pe seama magazinului online care promovează produsul, deoarece promoţiile sunt realizate şi cerute de cele mai multe ori fie de reprezentanţii producătorilor, fie de reprezentanţii distribuitorilor. Din păcate, nu am reuşit să aflu ce companie importă modelul de mai sus, dar Kingston ar trebui să sesizeze modalitatea de promovare total neinspirată.
Nu ştiu ce firmă a decis importarea acestui produs în România, dar ar trebui să ştie că are de-a face cu un produs destinat diverşilor integratori de diferite sisteme şi maşinării care au foarte puţine tangenţe cu conceptul de PC. Magazinele online (şi este vorba de mai multe) nu au făcut altceva decât să proceseze ofertele distribuitorilor şi să introducă toate elementele (după aplicarea reducerilor şi a adaosurilor comerciale) în propriile lor oferte. Ilar este că s-a găsit o companie – firma importatoare –  care să considere utilă comercializarea şi promovarea unui produs non-Consumer în mediul e-tail, care se adresează cu precădere mediului Consumer.

Join the Conversation

7 Comments

  1. hai ca un xp iti intra pe el, nu exagera. ca numnai ramane spatiu pentru restul de aplicati asta e altceva.

  2. Nici macar de plimbat/instalat jocuri nu prea merge. Un “amarat” ca Dirt 3 ocupa 11.5GB, un Witcher 2 tot pe acolo, plus salvari…

  3. Iti zic eu la ce merge foarte fain:
    un server de fisiere:
    – ssd-ul de 8gb cu un windows 2003 server customizat (nlite) pana la aprox 1GB instalat, plus minumul de aplicatii (un server ftp, etc)
    – orice hard de x tera, pus sa doarma la 15-20 minute de inactivitate
    Rezulta consum minim si sfanta liniste.
    Ru am facut ceva similar, dar in loc de ssd 8GB am folosit un DOM 4GB.

Leave a comment

Leave a Reply to Radu Bozga-Petcu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *