Probabil cel mai cunoscut joc cu tematică „noir” este Max Payne. De fapt, negrul vine de la drama personală trăită de erou, de obicei o persoană obişnuită, care nu se aşteaptă să fie pusă în situaţiile excepţionale cu potenţial să-i altereze destinul pentru totdeauna. L.A. Noire: The Complete Edition se ocupă exact de un astfel de erou, Cole Phelps pe numele lui, urmărindu-i cariera de la simplu poliţai până la unul dintre cei mai apreciaţi detectivi din Los Angeles.



Pe măsură ce avansează în carieră, Phelps trece prin patru departamente (Traffic, Homicide, Vice, Arson), ocupându-se chiar de un caz real al epocii de după al doilea război mondial: The Black Dahlia, crima niciodată rezolvată a Elizabethei Short. Evident, pentru că tendinţa noir implică şi drame personale, eroul nostru trebuie să se confrunte cu trecutul beligerant şi cu foşti camarazi care îi vor scutura din temelii codul moral… Oricum, dacă finalul aventurii nu este tocmai surprinzător, el lasă loc de o continuare pe care chiar aş vrea să o văd în stilul Max Payne 2.



Cazurile lui Phelps se bazează pe motivele cele mai comune din cauza cărora oamenii o apucă pe cărarea ilegalităţii: ură, iubire, lăcomie, invidie, dorinţa de a parveni. Evenimentele sunt variate pentru că protagonistul trece prin diverse departamente, astfel că avem şi banale accidente de maşină, şi crime, şi violuri, şi incendii suspecte, dar şi cazuri în care nimic nu e ceea ce părea a fi la primele informaţii. Pentru unii, divorţul nu ajunge ca să scape de nevastă; alţii trebuie să demonstreze ce e bărbăţia; etnia e şi ea un motiv să dovedeşti că eşti cel mai tare; alţii cred că banul le asigură orice, dar nu lipsesc nici organizaţiile criminale clasice (tip Mafia) care se ocupă de trafic de droguri şi de persoane.



Personajele întâlnite, fie ele martori, suspecţi sau partenerii lui Phelps sunt construite pentru a evidenţia o tipologie umană. Avem poliţistul plazat sau pe cel corupt, şeful mereu preocupat de imaginea publică, femei-victime, dar şi puternice, vânzătorul de maşini cu limbă dulce, diplomaţi scandalizaţi şi siguri de imunitatea lor, celebrităţi care cred că banul rezolvă chiar şi crima, plus mafioţii mereu aroganţi şi însoţiţi de gărzile care să facă treaba murdară pentru ei. Nici Phelps nu iese din tiparele filmului noir, fiind un erou cu un simţ foarte strict al dreptăţii, care crede că oricine trebuie să plătească pentru faptele sale, atitudine care îl va duce spre inevitabilul final tragic. Per total, una dintre marile reuşite ale jocului este redarea atmosferei postbelice din Los Angeles-ul anilor ’40, o perioadă în care omul de rând se zbătea să supravieţuiască încă.
Leave a comment
N-am inteles din toate review-urile citite care este proportia action vs adventure. Adventuregamers l-a notat 5/5, desi nu e un adventure clasic.
Varianta PS cred ca ar fi luat in conditiile in care nu exista probleme de portare un 9/10. Interesant si tentant.
Cred ca action e ceva de genul 15, maxim 20%. In rest, analizezi cazuri, locurile crimelor, interogatorii… ca intr-un adventure clasic, dar punctat de plimbari cu masina in timp real, daca ai chef.
Anda, imi poti spune te rog daca se aseamana cu Fahrenheit ca stil, per total?
Pare a fi destul de aproape de el, insa as vrea sa fiu sigur.
Multumesc!
Fahrenheit este mult mai aproape de definitia aventurii clasice decat L.A. Noire. Noire nu are liniile alternative de poveste, nu are finaluri diferite, nici secventele in care mori (ma rog, poate mori, dar dupa 3 incercari ratate poti da skip), asa ca nu le pot incadra in acelasi gen. Seamana in masura in care au povesti dramatice 🙂