L.A. Noire: The Complete Edition Review

L.A. Noire: The Complete Edition a fost lăudat, şi pe bună dreptate, pentru superbul sistem de animaţii faciale pe care se bazează interogatoriile. Phelps merge la locul faptei, examinează dovezile, stă de vorbă cu colegii sau cu medicul legist, primeşte rezultate ştiinţifice, dar contează cel mai mult cu cine stai de vorbă şi mai ales ce întrebări pui. El are în buzunar un carneţel unde sunt stocate toate detaliile, în acelaşi timp urmărind atitudinea persoanei interogate. Adevăr, minciună sau dubiu sunt cele trei situaţii dintre care alegi pentru a obţine răspunsuri de preferinţă corecte, indicate printr-un sunet specific.

Dacă acuzi pe cineva că minte, trebuie să aduci şi dovada. Te poţi retrage, dar persoana respectivă ar putea refuza să mai răspundă; dubiul e util atunci când nu ai dovezi clare, dar acel „ceva” numit intuiţie şi atitudinea persoanei îţi şoptesc că ţi se ascund informaţii importante. Ca în realitate, mincinoşii sunt la început destul de uşor de identificat: nu te privesc în ochi, se uită în sus sau în jos, îşi frământă mâinile sau întreg corpul, neliniştiţi. Avansarea în poveste duce şi spre mincinoşi foarte buni, dar şi spre câteva puzzle-uri simple, dar logic integrate în economia cazurilor. Mai mult, pentru a sublinia atmosfera, detectivii chiar pot trece la metode mai violente sau măcar la ameninţări cu închisoarea pentru imaginara vină de a fi pedofil (o categorie de infractori urâţi chiar şi în arest). Nu lipseşte nici jocul de-a poliţistul bun şi cel rău, astfel că avem şi o variaţie serioasă a metodelor de interogatoriu.

Tributar producţiilor GTA, şi L.A. Noire: The Complete Edition are câteva elemente specifice: nu e prima dată când Rockstar foloseşte Los Angeles-ul ca oraş de desfăşurare a acţiunii; oraşul este realizat cu multă atenţie, fiind prezente multe dintre clădirile celebre ale epocii (biblioteca publică, platouri de filmare, hotelul Roosevelt, teatrul egiptean, sit-ul arhelogic La Brea etc.); apoi, ai ocazia să te plimbi prin oraş cu multe dintre maşinile perioadei, cu precizarea că nu poţi călca oameni, nici distruge oraşul. Orice stricăciune ţi se impută şi îţi fură din stelele acordate la finalul rezolvării fiecărui caz. Dacă n-ai chef de condus, nu tocmai bine implementat pe PC şi tastatura aferentă, poţi apela la partener, ceea ce te va duce direct în locul dorit.

În afară de scena crimei şi interogatorii, mai avem şi scene de acţiune ce implică fugărirea suspecţilor şi, uneori, eliminarea lor. În rest, poţi doar să-i plachezi sau să le tragi câţiva pumni pentru a-i face să stea cuminţi cât le pui cătuşele. Aceste momente sunt însă din fericire „săribile” după trei încercări ratate şi e o idee foarte bună, pentru că implementarea suferă din cauza portării, iar momentele de schimburi de focuri necesită bifarea asistenţei la ţintire.

Fiecare caz rezolvat îi aduce lui Phleps experienţă şi niveluri (pentru a debloca haine şi maşini), plus puncte de intuiţie, indicii care ajută dacă nu mai ştii ce să faci. În plus, după cum sugerează şi numele, jocul conţine toate DLC-urile şi bonusurile pentru care jucătorii de consolă au dat bani iniţial.