Soluţia de răcire este cea care mi s-a părut un neajuns major. Şi nu mă refer neapărat la dimensiunea redusă a celor 3 heatsink-uri montate pe chipset şi pe VRM, ci la modalitatea de fixare a celor 2 heatsink-uri independente de pe VRM. Astfel, deşi cel de pe chipset a fost montat cu ajutorul unor şuruburi cu arc, acestea sunt prinse cu push-pins.
După înlăturarea oarecum anevoioasă a heatsink-urilor (din cauza push-pin-urilor), se poate analiza mai atent PCB-ul, care pare ceva mai aglomerat decât m-aş fi aşteptat pentru o placă de bază din acest segment de piaţă.

VRM-ul nu este unul care să te dea pe spate, dar pare destul de solid, mai ales că este din seria Digi+. El este format din 8 stagii pentru procesor, plus alte 2 pentru bancurile de memorie RAM.
Atât stagiile pentru procesor cât şi cele pentru bancurile de memorie au fost construite folosind tranzistori MOSFET NTMFS4937N şi NTMFS4955N produşi de ON Semiconductor. În cazul VRM-ului pentru procesor, avem şi 4 drivere IR3535 produse de International Rectifier.
Controlul celor 2 VRM-uri este şi el divizat, astfel că avem de a face cu un controller Digi+ EPU şi un altul Digi+. De asemenea, ASUS Z87-Plus dispune şi de un controller TPU, folosit de BIOS pentru supratactarea automată a procesorului.
Condensatorii solizi sunt prezenţi pe toată suprafaţa PCB-ului, dar numai stagiile pentru alimentarea procesorului, nu şi cele aferente memoriei RAM, folosesc bobine cu miez de ferită. O surpriză plăcută este că acestea provin de la Trio Technology, la fel ca în cazul plăcilor de bază ASUS mai scumpe.
Controller-ul Gigabit Ethernet este un Intel WGI217V, iar codecul audio este banalul Realtek ALC892. Personal, aş fi preferat un ALC1150, dar presupun că în acest segment va trebui să ne mulţumim cu atât. Apoi, interfaţa HDMI a fost implementată cu ajutorul unui controller Asmedia ASM1442K.
Slot-urile PCI sunt obţinute de fapt dintr bus-ul PCI-Express cu ajutorul unui controller Asmedia ASM1083, iar 2 dintre cele 8 porturi SATA 6.0Gbps sunt generate de controller Asmedia ASM1061. Nici porturile USB 3.0 nu sunt toate disponibile nativ, o parte dintre ele datorându-se lui Asmedia ASM1074.
În sfârşit, avem şi un controller Super I/O Nuvoton NCT6791D şi 4 switch-uri Asmedia ASM1480.
Ce trebuie să mai ştiţi este că există câteva componente amplasate şi pe spatele PCB-ului, dar nu este cazul să vă îngrijoraţi întrucât acestea sunt poziţionate suficient de departe de socket pentru a nu vă încurca.





















