Nokia a anunțat astăzi lansarea în România a celui mai mic terminal din gama Lumia, modelul Lumia 610, acesta fiind disponibil în versiunile alb, cyan și negru la un preț de 217€.
Lansat la Mobile World Congress 2012, Lumia 610 este primul terminal Windows Phone care a beneficiat de specificațiile hardware minime mai relaxate introduse de Microsoft odată cu actualizarea Tango. Bazat pe un procesor Qualcomm MSM7227A tactat la 800Mhz, Lumia 610 oferă un ecran de 3,7” cu rezoluție WVGA, o cameră foto de 5MP, 256MB memorie RAM, fapt care afectează compatibilitatea cu câteva aplicații Windows Phone, după cum s-a văzut zilele acestea, o stocare internă de 8GB, GPS, modem radio 2G/3G quad-band și o baterie de 1300mAh.

Alături de alte modele cu preț accesibil precum recentul Samsung Omnia M, Lumia 610 este menit să faciliteze intrarea platformei Microsoft și în sectorul terminalelor inteligente low-end, acolo Android are o poziție dominantă.
Pe lângă aplicațiile Nokia prezente deja pe Lumia 800, cum ar fi Nokia Drive și Nokia Maps, Lumia 610 oferă și funcția de hotspot wireless, care este așteptată într-o viitoare actualizare și pentru ceilalți membri ai familiei Lumia, și flip to silent.