Nokia Lumia 800 – un nou început

Prev1 of 7
Use your ← → (arrow) keys to browse


„De ce atât de târziu cu prezentarea Lumia 800” va fi probabil prima întrebare pe care o să v-o puneți însă lucrurile nu merg întotdeauna cum am vrea. Lansat la aproape nouă luni de la anunțarea parteneriatului cu Microsoft, Lumia 800 a ajuns în câteva țări europene în decembrie și în România abia la începutul lunii aprilie. De ce atât de târziu? Poate din cauza concentrării pe piețele importante pentru Microsoft, poate pentru că nu aveam încă acces deplin la Windows Phone Marketplace, poate pentru că nu eram suficienți de interesanți sau poate pentru toate la un loc. Cine știe…
Născut pe aceeași planșetă de pe care a apărut și N9, unul dintre cele mai frumoase terminale pe care le-am văzut vreodată, Lumia 800 nu sare departe de acesta, urmând cu strictețe liniile lui și aducând ca element suplimentar vizibil doar butoanele Windows și cel pentru cameră, ambele obligatorii conform specificațiilor Microsoft de la acea dată.

Plecată de la un paralelipiped perfect, carcasa Lumia 800 oferă o parte frontală agresiv de riguroasă geometric, la aceasta adăugându-se marginile rotunjite perfect semicilindric și tăieturile teșite pentru capetele superioare și inferioare, menite să ofere o formă mai confortabilă. Într-o lume în care designul se cam reduce la reîncălzirea ciorbei de anul trecut sau trasul cu ochiul la realizările concurenței, design-ul Lumia 800 este ceva proaspăt, nou și impresionat, o combinație între sobrietate și tehnologie încurajatoare. Și elementele suplimentare de design sunt la fel de discrete: partea superioară oferă un capac care ascunde conectorul MicroUSB și sertarul Micro SIM, partea inferioară oferă grila difuzorului iar muchia laterală cele patru butoane pentru controlul volumului, blocarea ecranului și accesul rapid la cameră. Și cam asta este tot…

Nu doar designul este interesant la acest terminal ci și tehnologia. Fabricată dintr-un singur bloc de rășină polimerică (policarbonat) sculptat ulterior pe o mașină cu comandă numerică, carcasa terminalului N9 este o capodoperă inginerească. După cum se observă din imaginile alăturate, nu există nicăieri nici măcar un singur șurub sau vreo lipitură, carcasa fiind cu adevărat una monobloc. Având o rezistență foarte bună la șocuri, policarbonatul are și avantajul de a nu necesita vopsire deoarece poate fi fabricat în aproape orice culoare dorește producătorul. Finisajul exterior este unul mat, cu o granulație extrem de fină, ceea ce face ca priza în mână să fie perfectă iar urmele de la amprente, greu vizibile.

Nu în ultimul rând, ecranul este și el o parte importantă al aspectului, atât senzorii de luminozitate și proximitate, sigla Nokia cât și butoanele capacitive cu iluminare permanentă fiind ascunse sub suprafața de sticlă, singurul element remarcabile pe partea frontală fiind grila minusculă a difuzorului. Dar despre ecran și ceea ce-l face atât de bine integrat cu designul vom vorbi pe pagina următoare.
Ca punct de încheie pentru această pagină, trebuie menționat faptul că, datorită construcției și materialelor, carcasa poate primi scorul de 100% pentru rigiditate și calitate. Butoanele și capacul de protecție superior sunt și ele bine concepute, singurul element ceva care se mișcă ceva mai lejer fiind butonul camerei, dar asta din cauza construcției sale duble: apăsare ușoară pentru focalizare și completă pentru declanșare. Dimensiunile sunt bune pentru un terminal cu ecran de 3,7”, adică 116.5 x 61.2 x 12.1 mm, însă greutatea puțin cam mare: 142 de grame. Putem să trecem cu vederea, nu?

Prev1 of 7
Use your ← → (arrow) keys to browse

Join the Conversation

6 Comments

  1. Am butonat si eu unul un pic si sincer sa fiu interfata mi se pare mai misto si decat Android si decat iOS. Odata cu lansarea asta poate poate incepe sa isi revina si Nokia incet 🙂

  2. Deah, asta ziceam si eu, din punct de vedere conceptual este cu o generatie in fata, eu am ramas simpatizant Metro UI de cand am pus mana pe raposatul Zune HD.
    Eh, sa vedem la WP8, spiro, spero.

  3. Sincer, nu cred ca reusesc sa se salveze, daca nu fac modificari majore de concept. In momentul de fata Windows Phone 7 este un sistem foarte inchis, poate mai inchis decat iOS-ul, daca se poate asa ceva. Pe Android poti sa faci dezvoltare, sideload, etc. Pe Windows Phone e mult mai complicat si din cauza asta majoritatea dezvoltatorilor si-au cam bagat picioarele.
    Ca observatie, firma la care am lucrat pana in urma cu vreo 6 luni se ocupa de jocuri de mobile/smartphone-uri. Iar cand vorbim de smartphone-uri, ma refer doar la iPhone si Android, Windows Phone nici nu era luat in considerare. Singurele jocuri care s-au facut pentru WP7 au fost cele la care Microsoft ne-a PLATIT. Adica au dat o suma de bani ca sa facem jocul pe platforma lor, pe langa sumele (mici) care veneau din vanzari.

  4. ABS, la jocuri este clar, atat timp cand nu ofera NDK pentru motoare grafice serioase nu vei vedea decat jucarioare gen Angry Birds facute in XNA.
    Se zvonea ca va aparea NDK la Tango dar aparent n-a fost sa fie.

  5. A ajuns in Romania pe la inceputul lunii Martie.Accesul la Marketplace se face fara probleme.Utilizatorul poate sa isi aleaga orice tara, de preferat US, UK."sculptat ulterior pe o mașină see you comandă numerică"..ce ar vrea sa insemne asta? In rest mediocru reviewul see you indulgenta.

    1. De fapt a ajuns prin ianuarie dar oficial a ajuns in aprilie.
      UK sau US? You’re missing the point…
      Aia vrea sa insemne CNC in limba romana, wiki it
      Ultima propozitie n-am mai putut s-o inteleg.

Leave a comment

Leave a Reply to Sorin Oprea Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *