La câteva luni de la apariţia pe console, Prototype 2 ajunge şi pe PC, continuând povestea fantastică a lui James Heller şi a luptei sale contra lui Alex Mercer şi a virusului său mutant. Dacă n-ai jucat primul titlu din serie, atunci rezumatul inclus e de ajutor pentru a aşeza lucrurile din punct de vedere narativ astfel încât povestea să nu pară scoasă ca iepurele din pălărie.
Astfel, Heller, rămas singur după moartea soţiei şi a fiicei sale, cere să fie repartizat în zona roşie NYZ, porţiune din oraş complet în carantină din cauza unei noi izbucniri a virusului Blacklight, virus ce transformă oamenii în tot felul de monştri. Zona respectivă se află sub controlul Blackwatch, o organizaţie paramilatară care aparent ajută la eliminarea virusului, dar evident că acţiunile lor sunt mult mai încâlcite de atât. Întâlnirea inevitabilă printre ruine cu Mercer se termină cu o luptă inegală, moment în care Heller se trezeşte şi el infectat cu menţionatul virus; dar n-ar fi fost nimic amuzant dacă şi el devenea un mutant psihotic, astfel că eroul asimilează cumva boala şi obţine puteri fantastice şi mai ales posibilitatea de a consuma oameni, cu tot cu amintirile şi înfăţişarea lor fizică.
Întreg jocul de alfel se bazează pe nevoia de a consuma anumite ţinte pentru a trece la următoarea etapă din poveste; aceasta din urmă îşi face binişor datoria, dar personajele din jurul tău nu ies din stereotipurile clasice şi nici nu ai uneori detaliile necesare penru a-ţi fi clar de ce omori pe unul sau pe altul. Din fericire, de obicei eşti obligat să consumi doar baieţi răi, personaje fără ţinută morală sau scrupule, dar nu e ca şi cum n-ai putea ieşi pe stradă, îţi scoţi ghearele şi rupi în două o duzină de civili nevinovaţi.
Misiunile sunt împărţite în funcţie de importanţă – albastre cele obligatorii şi galbene cele opţionale, dar e de dorit să dai piept cu toate măcar pentru bonusurile de experienţă şi abilităţi care vin odată cu rezolvarea lor. De asemenea, bonusuri de experienţă aduc şi o serie de „collectibles” – cutii negre cu informaţii despre poveste, distrugerea de cuiburi subterane de mutanţi şi a centrelor de comandă din teren ale Blackwatch. Fiecare dintre cele trei zone ale oraşului (roşie, galbenă, verde) conţine astfel de bonusuri şi de obicei eşti ajutat de o icoană pe hartă când ajungi în apropierea lor.
Lucrurile nu sunt însă întotdeauna simple pentru că e destul de greu să depistezi mai ales cutiile din cauza libertăţii maxime pe verticală a jocului. E un lucru excelent sa poţi să urci ca pe un covor rulant pe orice zgârie-nori, dar când cauţi o astfel de cutie toate pragurile şi terasele nu fac decât să încurce, mai ales printre ruinele din zona roşie.
Indiferent de ce misiune îndeplineşti, variaţia este minimă – consumă o ţintă, intră şi ieşi nedepistat dintr-o bază Blackwatch cu informaţia necesară, omoară mutanţi pentru a le consuma ADN-ul şi, odată cu el, puterile. În afară de momentele scriptate, poţi intra aproape peste tot cu armele la vedere, moment în care orice soldat se aruncă pe tine să te facă bucăţi. De obicei se întâmplă invers, dar datoria AI-ului este să încerce, chiar dacă tentativa lasă de dorit la nivel de inteligenţă. Alarmarea soldaţilor se soldează de obicei şi cu trimiterea de întăriri aeriene (a se citi elicoptere de asalt), moment în care trebuie să scapi de urmăritori transformându-te în ultima persoană consumată. Încă o dată, AI-ul este foarte delăsător, nu se agită să te caute în mod deosebit odată ce ţi-ai schimbat înfăţişarea şi îţi poţi vedea de treabă liniştit pâna la următoarea alertă.