Fiecare tip de trupă poate fi dezvoltată în două direcţii prin manipularea ADN-ului Zerg de către o creatură unică aflată în slujba Zerg, pe nume Abathur. Dialogurile cu el sunt un exemplu de-a dreptul cinic de gândire fără limite morale la adresa manipulării genetice, abordare ce poate fi foarte bine aplicată şi în lumea noastră actuală. Fiecare alegere (Evolution Mission) este exemplificată practic în misiuni separate de tip tutorial, destul de interesante la început prin simplul control ce ţi se oferă; mai departe însă am ajuns să mă plictisesc de ele pentru că de cele mai multe ori eram deja hotărâtă ce alegere voi face doar din descrierea modificării. De exemplu, poti alege Zerglingi care să sară peste creste sau să apară câte trei odată din larve; Roach-ii pot încetini inamicii sau pot să explodeze în alţi gândaci odată ce mor pentru a infesta trupele şi tot aşa. Şi sunt sigură că mulţi vor relua măcar anumite misiuni pentru a vedea cum merge gameplay-ul dacă aleg cealaltă direcţie evolutivă.



Între misiuni, pentru a mai adăuga ceva detalii în poveste, Kerrigan este plasată într-o navă-mamă (Leviathan), gazdă şi pentru alte câteva NPC-uri interesante, fiecare cu interestul lui de a urma şi asculta pe regina Zerg – Zagara (Broodmother cu ambiţii de conducere), Izsha (un fel de reportofon monstruos, sursă de informaţii pentru Kerrigan), Stukov (cunoştinţă veche şi teoretic moartă pentru cei care au jucat Brood War) sau Dehaka (un zerg primordial, o creatură obsedată de acumularea de ADN şi schimbare evolutivă permanentă).



Dincolo de construcţia gradată a misiunilor şi ritmul deblocării de trupe noi, luptele în sine şi mecanica de joc au rămas la fel. Fiecare jucător vine cu obiceiurile şi tacticile lui ce vor trebui adaptate la direcţiile evolutive preferate, însă esenţialul a rămas neschimbat. Pe de altă parte, hoarda infestatoare de gândaco-dinozauri oferă ca nicio altă rasă din StarCraft acel sentiment de putere copleşitoare, de invazie de neoprit în urma căreia rămân doar ruine arzânde şi creep. Zergii impresionează prin simplul număr, prin viteza de deplasare şi rapiditatea cu care distrug totul, creaturi sau clădiri fără discernământ, cea mai simplă comparaţie fiind cu un muşuroi de termite sau o gaşcă flămândă de peşti piranha. E greu, aproape imposibil de descris sentimentul de satisfacţie pe jumătate malefic când vezi că nu mai rămâne nimic viu în urma ta şi acest sentiment singur este de ajuns pentru a ierta toate defectele clişeistice ale poveştii.



Prin alegerile de gameplay şi introducerea variaţiunilor trupelor, Blizzard a făcut un pas înainte în separarea campaniei de ceea ce înseamnă multiplayer-ul din StarCraft II. Unele dintre alegerile din single player ar fi debalansat groaznic multiplayer-ul, astfel că nu sunt prezente. Asta nu înseamnă că multiplayer-ul a rămas identic cu cel din Wings of Liberty – din contră, a mai primit 7 tipuri de trupe şi hărţi noi.Departe de mine ideea de a discuta acum pe larg multiplayer-ul, numeroasele sale ligi şi organizarea stratificată când sunt atâtea filme pe Internet şi atâţia jucători profesionişti cu păreri mult mai pertinente pentru cineva interesat să îşi petreacă mult timp în această activitate.



Există şi jucători care intră doar pentru single player şi poveste, însă majoritatea sunt cu totul pentru competiţia acerbă din meciurile „ranked”, pentru a evolua de la Bronze la Silver şi tot mai sus şi, mai ales, pentru a rămâne în ierarhiile superioare. Matchmaking-ul este în continuare elementul esenţial pe baza căruia sunt împerecheaţi jucătorii şi, teoretic, toată lumea are aceeaşi şansă – să câştigi cel puţin jumătate din meciurile la care iei parte. Calitatea superioară a acestei funcţii este una din asigurările că nu vei pierde pentru că oponentul are 20 de nivleuri peste tine, ci pur şi simplu pentru că e mai bun ca tine, gândeşte mai bine strategic sau are APM-ul la viteza luminii.



Fiecare rasă a primit ceva nou, focusul fiind în mod normal pe Zerg. Aceştia se laudă cu Viper, o unitate zburătoare şi magică pe deasupra care poate să orbească temporar inamicii pentru a te lăsa să te apropii în siguranţă. Aceste vipere sunt însă vulnerabile la atacul aerian al contrapartidelor lor, astfel că e nevoie de trupe de suport pentru ele. Swarm Host-urile vin cu o groază de lăcuste care atacă de la distanţă orice ţintă terestră, se pot îngropa sau deplasa după nevoie, însă sunt şi ele destul de vulnerabile.



Protoss-ul a primit o minge energetică fatală pentru culegătorii de minerale – Oracle – şi o nouă navă-mamă, Tempest, cu o rază de acţiune imensă şi fatală pentru oponenţii aerieni din aceeaşi categorie, fie ei Brood Lords sau Battlecruisere. Ca de obicei, Protoss-ii par şi chiar sunt overpowered faţă de Zergi, cel puţin.
Terranii s-au ales cu Widow Mine, o unitate care se îngroapă şi explodează pe o zonă destul de largă în jurul ei când este călcată de inamici. Utilitatea ei evidentă este pentru apărarea bazei împotriva atacurilor din flanc, mai ales în zone înguste, dar şi ca protecţie pentru unităţi mai slabe sau pentru mai lentele Siege Tanks atunci când porneşti la atac.



La nivel vizual sau muzical este greu să reproşezi ceva celor de la Blizzard, Heart of the Swarm fiind extrem de colorat şi variat în mediul de joc. De la lava de pe Char până la jungla invadatoare de pe planeta Zergilor primordiali şi apoi la furtunile de gheaţă şi nivelurile urbane şi chiar câteva interioare, ai de-a face cu multă atenţie la detaliu, acel detaliu care bucură ochiul şi are şi semnificaţie în economia totală a mediului.



StarCraft II este genul de joc care nu a evoluat foarte mult în anii săi de existenţă, Blizzard urmând şi aici o mantră celebră – „if it works, why break it”. Heart of the Swarm este un pachet cuminte, dar în acelaşi timp excelent realizat şi exploziv. Puteţi foarte bine ignora povestea plină de clişee şi trece direct la exerciţiile contra AI-ului pentru a vă obişnui cu noile trupe sau trece prin toată campania pentru a simţi puterea explozivă a naturii din hoarda de Zergi.



Verdict: 8.5/10
Gen joc: RTS
Cerinţe recomandate de sistem: Core 2 Duo 2.6GHz, 2GB RAM, 512MB Video
Număr de jucători: 1-12 (ONLINE)
Preţ: 49.9E Producător:Blizzard; Publisher: Blizzard; Distribuitor: Battle.net