"Un telefon puternic cât o consolă", promite Qualcomm

Qualcomm pare a nu se fi speriat prea tare de anunţul NVIDIA, care ne promite anul viitor un chip Tegra 2, anunţând, pentru aceeaşi perioadă de timp, o serie de chipuri cel puțin la fel de puternice, acestea urmând să ofere nuclee dual-core şi un nucleu grafic puternic.
Primele dintre acestea, MSM8260 şi MSM8660, au fost anunţate în aceasta vară, primele exemplare de test fiind deja în mâinile producătorilor de hardware, primele terminale urmând să ajungă în buzunarele noastre la începutul anului viitor. Bazate pe două nuclee Scorpion, utilizate şi în celebrul Snapdragon dar tactate acum la 1.2GHz şi puse câte două pe aceeaşi pastilă de siliciu, acestea vor oferi şi un GPU Adreno 205, care oferă o putere dublă faţă de Adreno 200 din cadrul aceleiaşi platforme Snapdragon prezente pe piaţă acum.

Mult mai interesant este însă noul MSM8960, despre care compania nu a dezvăluit decât că va fi fabricat printr-un proces tehnologic de 28 de nanometri şi va avea, evident, tot o arhitectură dual-core, dar a cărui putere va fi de circa 5 ori mai mare decât a platformei Snapdragon. Puterea grafică va fi şi ea mult mărită, Qualcomm afirmând că acesta va fi de patru ori mai mare decât a generaţiei curente. Cum, rămâne de văzut…

Veste cea bună pentru noi este că noul chip va avea un consum energetic redus cu 25 de procente faţă de platformele SoC curente. Chiar daca este foarte vagă, declaraţia este importantă deoarece deja terminalele de vârf moderne se zbat să ajungă la o zi de autonomie în condițiile unei exploatări intensive. Si, la urma urmei, de asta le-am cumpărat, nu?

Viitorul ceva mai îndepărtat, adică „undeva între 2011 şi 2013”, compania va lansa o nouă generație de nuclee grafice, Adreno 300, care va oferi suport OpenGL ES 2.1, va fi fabricat pe tehnologia de 28 nanometri şi va putea rivaliza, din punct de vedere al puterii brute, cu sistemele grafice ale generaţiei curente de console pentru jocuri, XBOX 360 şi PlayStation 3. Interesantă este şi apariţia suportului OpenCL 1.1, deci implicit a calculului GPU pe telefoanele mobile.
via Dailytech

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *