Warhammer 40.000 Dawn of War II: Retribution Review

Partea narativă este strâns legată de evenimentele din original şi din Chaos Rising, astfel că jucătorii mai puţin la curent cu Warhammer vor fi cam pierduţi. Există un rezumat cinematic, dar în mare parte doar fanii se vor descurca în subtilităţile dintre tipurile de personaje şi relaţiile majoritar conflictuale dintre cele şase rase.
Campania, jucabilă şi cooperativ, te pune să alegi dintre următoarele facţiuni: clasicii Space Marines, Orks, Tyranids, Eldars, Chaos Marines şi Imperial Guard, nou-veniţi în bătălia single-player. Cele şase campanii nu sunt extrem de diferite, doar luptele se desfăşoară în funcţie de inamicii clasici ai fiecărei rase: Space Marines se confruntă cu Chaos, orcii au un dinte împotriva Eldarilor etc. Astfel, reluarea campaniilor este cel puţin plictisitoare măcar 3-4 misiuni, pentru că ordinea este identică, doar finalurile diferă în aşa fel încât să se potrivească rasei alese.

Personal, am preferat o campanie paralelă cu orcii şi cu Space Marines tocmai pentru a vedea diferenţele. Plasată în acelaşi sector Aurelia, poveste debutează cu o ameninţare extrem de palpabilă: inchiziţia imperială a decis eradicarea oricărei forme de viaţă din sector pentru a pune capăt infestării tyranide şi luptelor. De fapt, adevăratul vinovat este coruptul Chapter Master Azariah Kyras şi toate facţiunile au un motiv serios să-l omoare, în afară de a-şi salva de la distrugere colţişorul de galaxie. De aici rezultă şi ceva găuri narative, iar unele linii sunt mult prea simpliste, cum ar fi orcii porniţi la măcel pentru că eroul principal are o pasiune pentru pălăria de vrăjitoare a unei inchizitoare (female Which Hunter).

Extrem de importanţi sunt eroii, fiecare venind cu abilităţi aparte şi cu trupe dedicate care îi pot înlocui în luptă şi moştenesc o serie de puteri. Folosirea trupelor în locul eroilor măreşte şi limita populaţiei, astfel că ajungi şi la 60 de unităţi, ceea ce la nivel de micromanagement cere foarte multă atenţie şi, în funcţie de nivelul de dificultate, rapiditate în taste cu un APM (actions per minute) pe care l-aş compara cu StarCraft II.
Orcii vin cu un căpitan tipic, împopoţonat cu o pălărie de pirat şi obsedat de lupte sângeroase. Nailbrain, specializat pe ranged este însă mult mai drăguţ când vine vorba de abilităţi: pe lângă teleportarea în mijlocul inamicilor, poate şi exploda distrugând tot în jur, în timp ce el doar este aruncat în aer, nevătămat. Imperial Guard, nou introduşi, au un căpitan tipic englez care poate chema gratis întăriri; comisarul poate executa un soldat pentru a-i impulsiona în luptă pe cei rămaşi.

Pentru Chaos, abilităţile sunt împărţite între 3 din cei 4 zei veneraţi de soldaţii corupţi. Comandantul Chaos Champion poate alege între cele trei direcţii, fiecare cu efecte comportamentale diferite asupra soldaţilor normali. Cel mai interesant este însă Plague Marine, care îşi poate răspândi infecţia pentru a distruge inamicii dintr-o lovitură sau pentru a-şi trezi din morţi camarazii sau pentru a-i vindeca.
Chiar şi clasicii Space Marines au primit câteva elemente noi, nu mai sunt chiar atât de obsedaţi de corectitudine şi virtute. Comandantul şi Scout-ul au rămas la fel, dar Tech Marine-ul vine cu gadget-uri interesante, în timp ce al patrulea erou, The Ancient, poate fi dezvoltat în aşa fel încât să preia orice rol: arme grele dacă mergi pe mai mult damage, jetpacks dacă mergi pe energie sau tank dacă îi măreşti viaţa.

Cel mai puţin atrăgătorii sunt tyranizii, care au doar un erou (nu patru), iar abilităţile lui sunt practic inutile pentru că poţi recruta exact aceleaşi trupe pe teren, la un preţ mult mai mic. Nici loot-ul nu este atât de variat, iar cel mai simplu este să foloseşti trupele de bază, lipsind astfel provocarea de a alege o combinaţie câştigătoare (sau nu) şi de a experimenta cu tot felul de trupe şi abilităţi.