Warhammer 40.000 Dawn of War II: Retribution Review

În mare parte, jocul se bazează pe mecanica originală din Dawn of War II: nu avem baze şi colectare propriu-zisă de resurse. În loc, există beacon-uri ce trebuie capturate pentru a primi trupe noi sau pentru a creşte “resursele” de care depind recrutarea şi limita populaţiei: power şi requisition. Cele două resurse se ascund într-un fel de lăzi ce trebuie distruse, iar mecanica extrem de simplă elimină complet orice urmă de macromanagement.

Pe de altă parte, în funcţie de rasa aleasă, combinarea trupelor pentru a avea succes în lupte poate fi o provocare. La modul ideal, ar trebui să ai infanterişti cu arme grele, un scout sau trupele lui care să se poată infiltra, abilităţi care să vindece, să ridice moralul (sau să-l scadă pe al inamicilor) sau să distrugă clădiri şi tancuri (bombe, dinamită). Aici se mai adaugă şi faptul că obiectivele misiunilor (principale sau secundare) sunt mai diverse decât în jocurile anterioare. Acum nu mai trebuie doar să aperi clădiri şi să ucizi ocazionalul boss. În campanie joci o hartă doar o dată, nu avem reciclări doar de dragul de a lungi pelteaua; boşii sunt greu de ucis (vezi tankul orc), există ambuscade, dar şi fuga pentru a scăpa cu viaţă dintr-un masiv bombardament orbital.

Totuşi, pentru că trupele s-au înmulţit, micromanagementul devine obositor şi eventual chiar copleşitor dacă nu ai prea multă experienţă cu Dawn of War II. Fiecare trupă are măcar o abilitate (plus alte opţiuni generale, cum ar fi turete, bombardamente, suport aerian) şi depinde doar de tine să o activezi la momentul oportun, în acelaşi timp păstrând controlul asupra bătăliei. Inamicii vin în valuri numeroase şi din direcţii diferite, astfel că trebuie să fii foarte rapid în decizii: cine ce atacă, unde e eroul cu bombe să distrug sniperii din clădire, am uitat în urmă trupa cu mitraliere grele… Camera, zoom-ul prea rapid şi organizarea nivelurilor nu ajută nici ele prea mult la un control 100% eficient şi e posibil să pierzi misiuni doar pentru că ai prea multe trupe de controlat.

Din păcate, micromanagementul este făcut mai dificil din cauza cantităţii remarcabile de bug-uri. Cei mai mulţi jucători s-au plâns de campania cu Imperial Guard, dar nici restul nu duc lipsă de probleme. Secvenţele cinematice scriptate nu se declanşează, trupele rămân blocate în bolovani, nu pot trece de case sau alte resturi. La un moment dat, mă uitam cum pierd misiunea pentru că trupele mele, în ciuda click-urilor furioase, se învârteau ca nişte curci bete pe loc, în loc să se deplaseze în direcţia de unde venea atacul. Altă dată, un tanc distrus a blocat complet cărarea îngustă pe unde trebuia să înaintez, norocul meu fiind că un alt tanc inamic pornit la vânătoare a distrus carcasa din drum şi am reuşit să trec.

Cu diverse variaţiuni ale momentului, aceste probleme se repetă şi în multiplayer, astfel că se poate spune că avem de-a face cu cel mai prost pathfinding din ultimii ani. Şi asta în condiţiile în care Relic nu sunt începători, treaba făcută în jocurile anterioare era mult mai bună, iar motorul grafic al jocului nu s-a schimbat. Deci nicio scuză pentru un pathfinding din anii ’90, când avem exemplul aproape perfect al deplasării trupelor din StrCraft II. Am avut şi momente când nu puteam ucide inamici pentru ca soldaţii mei nu reacţionau la ordinul de atac, iar unele abilităţi ale eroilor ori nu se declanşează, ori funcţionează acolo unde nu ar trebui.