Trebuie să recunosc că n-am jucat Deus Ex în 2000, când a apărut. Dar ceva ani mai târziu, sătulă de împunsăturile lui Dorian (merci, şefu’!), m-am decis să mă apuc de el, deşi trecuseră serios anii şi tehnologia peste motorul Unreal 1 şi pixelii cât pumnul. Oricum asta n-a mai contat şi vreo câteva săptămâni am fost pierdută pentru umanitate, Deus Ex fiind considerat şi acum unul dintre cei mai buni hibrizi FPS/RPG, cireaşa de pe tort fiind excelenta poveste bazată pe o complexă teorie conspiraţionistă.



La rândul ei, teoria vine dintr-un vis vechi al omenirii, acela de a-şi prelungi existenţa individuală prin tot felul de mijloace artificiale, în cazul Deus Ex fiind vorba de augmentări (augmentations, îmbunătăţiri dacă vreţi): înlocuirea părţilor din corp cu componente robotice, mult superioase cărnii şi oaselor. Enter Human Revolution (Deus Ex: Invisible War aproape nici nu merită menţionat pentru că a reuşit doar să strice ceva ce începuse foarte bine), gândit ca un prequel pentru primul Deus Ex pentru a explica situaţia din viitorul în care oamenii pro-augmentări luptă contra celor care consideră că umanitatea nu trebuie ajutată cu metode artificiale.



Toate bune şi frumoase, dacă poţi să fugi 200 de km fără să oboseşti, vezi ca prin binoclu sau pe întuneric pentru că ai implant infraroşu sau sari enorm de mult de ce să nu te îmbunătăţeşti. Ei bine, aici e şmecheria: aceste “proteze” ajung să fie respinse la un moment dat de organism, proces ce poate fi ţinut sub control doar cu un medicament extrem de scump. Astfel eşti introdus în povestea din Human Revolution, cu o plimbare prin sediul principal al companiei (Sarif) care fabrică, vinde şi face cercetări legate de aceste augmentări. Omul de ştiinţă principal, Megan Reed, a descoperit însă o metodă de a scăpa de dependenţa de medicament, însă totul se duce de râpă când clădirea este atacată, totul sare în aer, iar protagonistul Adan Jensen, fost SWAT şi acum ofiţer de securitate Sarif, supravieţuieşte miraculos şi va fi augmentat din cap până în picioare.
Deşi în aparenţă povestea pare simplă, cele circa 5 ore de joc oferă destule indicii că nuanţele de gri sunt destul de frecvente. Desigur, Adam se porneşte pe urmele celor care i-au omorât pe cercetători (inclusiv pe Megan), dar asta e doar o parte secundară din misiunea sa de a afla cine e în spatele atacului.
Leave a comment
Interesanta avanpremiera si articolul e destul de bine scris. Eu as fi preferat, insa, sa ne dai mai multe detalii despre componenta RPG a jocului, dar probabil ca NDA-ul nu te lasa sa dai prea multe informatii. 😀
Oricum, jocul e promitator.
E mai greu de vorbit despre componenta RPG… practic este integrata in gameplay, nu o poti separa. Strict tehnic, se limiteaza la optiunile augmentarilor.
Dar combinand tot, ai atat de multe optiuni si decizii de luat, ca nu prea exista retete sau modele concrete de discutat. SI cum jocul nu e final inca… n-as vrea sa trag concluzii eronate.
Sa nu uitam ca galbeneala se poate dezactiva doar datorita Internetului care a zbierat la producatori, unul din micile miracole ale zilelor noastre 🙂