DeathSpank Review

Desigur, toate misiunile, colecţionarea de ciuperci, fecale de inorog sălbatic, cutii de conserve şi bucăţi de monştri sunt pe bază de lupte. Monştrii sunt de toate culorile, formele şi dimensiunile, la propriu, de la clasicii orci, fantome, scheleţi şi demoni până la Bearalope (urs+antilopă), un Biclops (un ciclop cu doi ochi!), dragoni obezi, Chizards (o găină plus un vrăjitor, cineva?), Kangamoo (vacă încrucişată cu cangur), porcuşori roz zburători sau măgari de mlaştină (diferiţi de cei cu dinţii lungi).

Luptele în sine nu cer creier sau tactică, ci doar mână rapidă la click-uri pe mouse şi la shortcut-urile pentru poţiuni. Totul este Diablo style, monştrii vin în grupuri dezorganizate să rupă o bucată din erou, în melee, cu arcuri şi arbalete sau magii. Nu se poate discuta despre AI în cazul de faţă, totul este la un nivel foarte scăzut, dar tocmai festivalul de click-uri este ideea, lipsa inteligenţei artificiale se estompează în faţă carnajului virtual.
Există şi o parte să-i zicem tactică, pentru că DeathSpank poate folosi până la patru arme (nu există scuturi, dar nici nu le-am simţit lipsa), iar schimbarea se face între ele on the fly, fără efort. Alternarea oferă şi bonus de combo-uri, cu mişcări extrem de spectaculoase. De asemenea, ca orice erou bun şi milostiv, DeathSpank are şi un Justice meter, monstrul care ţine în gură bara de viaţă şi experienţă. Odată umplută Justiţia, se declanşează un atac special, foarte puternic şi animat diferit, în funcţie de arma purtată în acel moment. La bază este un fulger care paralizează şi reduce viaţa inamicilor, dar preferatul meu a fost Spinning-ul, datorat unei săbii cu nume similar. Eroul se învârte ca o tornadă şi rupe tot în jur, mişcare foarte utilă mai ales când lupţi contra unui boss, plus ajutoarele lui.

Din absolut toţi monştrii pică bani şi obiecte, looting-ul fiind extrem de bogat. Şi asta e puţin zis, pentru că eşti practic asaltat de săbii, topoare, ciocane, arbalete, coase, părţi de armură, amulete şi poţiuni de toate formele şi culorile. Unele arme sunt speciale, nu doar pentru că ar avea formă de găină băgată într-un tun, ca la circ, ci pentru că sunt necesare la îndeplinirea anumitor misiuni. Avem un ciocan care scuipă fecalele din orice demon, avem o poţiune care îi face pe inorogi să lase fecale în urmă (aparent, inorogii fac chestia asta foarte rar), plus Prongenator 3000 despre care vă las să aflaţi ce face (dincolo de aluzia la mătura magică din Harry Potter).
Pentru leneşi, există şi opţiunea ca obiectele cele mai bune (în afară de arme) să fie puse automat pe erou, dar aşa vânătoarea îşi pierde cel puţin jumătate din farmec. De asemenea, în funcţie de gusturi, veţi aprecia (sau nu) maşina de tocat obiecte inutile, transformate apoi în bani. Aşa a fost eliminată nevoia de a merge mereu în oraş pentru comerţ, chiar dacă există în continuare negustori. Pe aceştia însă i-am folosit destul de rar pentru a cumpăra ceva, doar în cazul în care aveam nevoie de un obiect pentru o misiune (vezi poneiul, telefonul mobil….aaaahhh, orfanii sunt prea mofturoşi!). O altă neplăcere personală (dar care vine şi din faptul că DeathSpank a apărut şi pe console) este organizarea inventarului în mai multe ecrane, bazate pe butonul „next”. Dacă apeşi doar I pe tastatură, trebuie să treci prin toate ecranele pentru a ajunge la inventar în sine; pentru misiuni şi level up există butoane dedicate care te duc unde trebuie direct, astfel că această alegere de design se transformă rapid într-un inconvenient minor.

Nivelul maxim la care ajunge eroul este 20, cam mic ţinând cont de faptul că l-am obţinut cu destul de mult timp înainte să am parte de bătălia finală. De altfel, respawnarea tuturor monştrilor imediat ce ai folosit veceul-teleportor este de mare ajutor în această direcţie. Cu ceva poţiuni de viteză, de Criticals sau chiar de găuri negre, niciun inamic nu mai mişcă în doar câteva secunde. Şi oricum, chiar dacă mai muriţi, nu există nicio penalizare în termeni de experienţă sau bani (din păcate, aş spune eu).