Dragon Age II – se întorc dragonii

Toate misiunile implică cel puţin o bătălie, dacă nu cumva trei, la micul-dejun, prânz şi cină, pentru a căpăta cât mai multă experienţă. Aici vine o parte pe care mulţi jucători înrăiţi de RPG-uri nu o vor aprecia. Practic, pe Easy şi Normal, eşti mai mult spectator la lupte, fiind de ajuns să dai un click şi să priveşti cum mor inamicii. Cel mult mai foloseşti o abilitate sau o poţiune de viaţă în cazul boşilor, dar în rest e ca şi cum te-ai uita la Lord of the Rings. E spectaculos, dar nu depinde neapărat de tine.

Dacă mergi pe niveluri de dificultate mai mari însă, inamicii capătă brusc rezistenţă şi viaţă matusalemică, astfel că cei mai buni prieteni îţi devin sloturile tactice. Păstrate din primul joc, ele permit personalizarea comportamentului tuturor personajelor în aşa fel încât să-ţi asigure victoria. Evident, nu toate merg din prima, astfel că reţeta ideală depinde de party şi de abordarea fiecăruia. Oricum, contează că poţi stabili reguli prin care magii pot vindeca dacă a scăzut viaţa sub un anume procent sau pot da cu vrăji ofensive pentru a elimina inamicii cu un anume procent rămas din viaţă.
Desigur, partea tactică implică şi felul în care personajele se poziţionează vis-a-vis de inamici. Nu poţi trimite un mag la înaintare, nici pe Varric, chiar dacă Bianca este dotată şi cu o baionetă. Războinicii joacă şi rol de tanc, având viaţa mai mare, plus opţiuni defensive serioase. Personal, de cele mai multe ori am preferat să-i am alături de Hawke pe Varric, Aveline (ca al doilea warrior) şi Anders (şi ofensiv, dar şi healer); Merril are o serie de magii distructive eficiente, dar stă prost la rezistenţă, în timp ce Fenris mi se pare foarte slab ca elf-warrior. Isabela nu prea a contat în economia jocului, mai ales că nu se descurcă la descuiat cufere; are însă abilităţi interesante cu ale sale cuţite.

Experienţa câştigată este evident împărţită între creşterea abilităţilor de bază (strength, dexterity, cunning, magic etc.); problema cu arborii este că au fost mult prea simplificaţi, cel mai probabil pentru a fi utilizabili şi pe consolă; redesenarea lor, împreună cu meniurile, nu este însă prea inspirată pentru că, pe de o parte, par şi simplu aruncaţi pe un fond negru, iar în rest nu mai oferă alternative atât de numeroase. Au dispărut opţiunile pentru crafting şi rune tocmai pentru că şi aceste sisteme au fost refăcute, încă o dată spre marea neplăcere a fanilor RPG-urilor serioase.
Luptele mai sunt împiedicate de o problemă suplimentară: camera. Gândită evident şi pentru console, pe PC nu este de ajuns de sus în zoom maxim pentru a cuprinde tot câmpul de luptă şi a-ţi putea organiza grupul cum trebuie. În plus, inamicii tind să apară în valuri, la distanţe diferite, astfel că se poate întâmpla să rămâi cu camera într-un colţ şi să fii atacat cu veselie de cinci arcaşi aflati în colţul opus al peşterii. În combinaţie cu tasta R (dedicată atacării automate a celui mai apropiat inamic), problemele se pot înmulţi: comanda funcţionează doar dacă te uiţi în direcţia de unde vine inamicul, altfel doar stai şi o încasezi pe nemeritate. La fel se întâmplă cu tasta R şi în modul normal, unde este folosită pentru a colecta automat loot-ul: trebuie să îndrepţi camera înspre zonele respective, altfel comanda nu funcţionează.

Şi mai mult, camera îşi bate joc de tine şi când mergi pur şi simplu prin oraş. Să zicem că vrei să urci o scară aflată perpendicular pe direcţia ta de mers. Click-ul de mouse va fi luat în considerare doar dacă eşti drept pe direcţia scării, altfel jocul consideră că acolo nu e o zonă activă în care să poţi ajunge. Şi asta se întâmplă indiferent de distanţa de vizibilitate setată din meniurile grafice.