HTC Legend – Android în armură de aluminiu

La fel ca HTC Hero, Legend oferă un ecran cu o diagonală de 3.2″ şi o rezolutie HVGA (320 x 480 pixeli). Spre deosebire de Hero însă, Legend oferă un ecran superior de tip AMOLED. Designul caracteristic face ca spaţiul risipit să fie destul de mare, reducerea dimensiunilor ecranului neaducând şi o reducere semnificativă a dimensiunilor terminalului faţă de de fratele mai mare Desire, care oferă însă un mult mai generos ecran de 3.7″. În plus, ceea ce a fost bun în 2009 nu mai este neapărat bun şi în 2010, personal considerând că rezolutia HVGA ar trebui utilizată doar pentru terminalele din clasa inferioară, nicidecum pentru un produs precum Legend.
Ca şi fratele său mai mare, Legend oferă culori frumoase, unghiuri excelente de vizualizare, contrast bun şi o suprafaţă senzitivă capacitivă foarte sigură si sensibilă. Spre deosebire de Desire însă, ecranul Legend are un nivel gamma prea ridicat, ceea ce duce la afişarea unei imagini puţin cam prea spălăcite, deşi luminozitatea excesivă îl ajuta să lupte ceva mai bine cu lumina solara directă. Altă deficienţă, exemplificata şi ea mai jos, este virarea stranie a culorilor către roşu odată cu coborârea potenţiometrului pentru controlul luminozităţii, doar setarea acestuia la niveluri peste 80% oferind o imagine corectă din punct de vedere coloristic. Aceste deficienţe sunt puţin cam dezamăgitoare pentru un terminal din clasa din care Legend face parte şi ar putea dezarma cumpărătorii perfecţionişti. Ca şi în cazul Desire, se observă uşoare probleme cu redarea nuanţelor de gri foarte pale, care au o tentă roz, şi unele mici deviaţii spre verde în partea de mijloc a unui test grayscale obişnuit.

Pozele imortalizează pe rând: luminozitate maximă (gamma prea puternic), luminozitate controlată dinamic (deviaţia spre roşu) şi, în final, luminozitate minimă (Red Tint of Shame). Imi cer anticipat scuze pentru calitatea acestor trei imagini, condiţiile au fost mai mult decât improprii.
Inima terminalului Legend este o platformă Qualcomm MSM 7227. Lansată în februarie 2009, aceasta este o soluţie cu preţ redus construită în jurul unui nucleu ARM11 tactat la 600MHz, ea mai incluzănd un DSP media tactat la 320MHz şi unul similar dedicat comunicaţiilor, tactat însă la 400MHz. În plus, MSM 7227 mai include un accelerator 3D nespecificat, cel mai probabil un Adreno 130, un modul GPS şi, după cum se observă din cadrul tabelului, suport complet GSM quad-band, GPRS, EDGE, HSDPA, suportul Wi-Fi 802.11 b/g şi Bluetooth 2.1 fiind oferit de un chip aditional Broadcom. Memoria de sistem are o capacitate de 384MB, şi, deşi nu atât de generoasă ca în cazul HTC Desire sau Google Nexus One, este suficientă pentru cei care nu sunt avizi după multitasking excesiv. Datorită rezoluţiei mai mici a terminalului şi implicit şi a încărcării mai mici subsistemelor de procesare şi afişare, platforma MSM 7227 se achită mai mult decât onorabil de sarcini, sistemul de operare Android 2.1 rulând fără probleme.
Atunci când vine însă vorba de jocuri, HTC Legend îşi arată limitele. Am testat versiunile demo ale jocurilor Raging Thunder 1 şi 2 şi doar prima a reuşit sa ruleze impecabil, în cursul rulării versiunii îmbunătăţite, şi evident cu cerinţe mai mari, ivindu-se momente în care numărul de cadre pe secundă a scăzut sub limitele minime pentru o experienţă decentă. Orice altceva mai puţin pretenţios va rula însă, evident, fără nici o problemă.
Vestea bună este că autonomia, datorită hardware-ului mai slab, este ceva mai mare decăt în cazul HTC Desire. Deşi îmi este imposibil să reproduc cu acurateţe condiţiile de utilizare, Legend oferă un spor de autonomie de circa 15-20% faţă de HTC Desire, ceea ce permite atingerea unei autonomii de 24 de ore într-un regim intensiv de lucru, care presupune utilizarea GPS-ului, traficului de date 3G şi Wi-Fi şi rularea ocazională a unui joc sau a unei aplicaţii consumatoare de resurse, şi circa 4 zile de stand-by. Aceste rezultate empirice, care vor fi înlocuite in momentul în care voi descoperi o metodologie relevantă de testare, corespund dealtfel şi cu declaraţiile oficiale ale producătorului atunci când se face o comparaţie procentuală între autonomiile teoretice ale celor două terminale.