Mass Effect 3 Review

3 of 4
Use your ← → (arrow) keys to browse


Între bucăţile de poveste apar inevital luptele, moment în care Mass Effect 3 devine shooter la persoana a treia, cu arme variate şi puteri biotice; personajele se împart în aceleaşi clase ca în Mass Effect 2, cu arborele de abilităţi aferent divizat în mai multe niveluri ce oferă bonusuri fie pentru tine, fie pentru party.

Pistoale, puşti cu lunetă, SMG-uri, shotgun-uri şi puşti de asalt cu tot felul de efecte extraterestre sunt completate de MOD-uri pentru mărimea încărcătorului, acurateţe, damage, stabilitate etc, câte cinci pentru fiecare. Fiecare clasă primeşte şi o mişcare de melee specifică prin intermediul tech blade-ului şi nu pot fi uitate grenadele, explozive, flash bang-uri sau fumigene, folosite din plin şi de AI. Problema este cu cele fumigene, care ar trebui să-ţi blocheze vizibilitatea cu un ecran de fum; ecranul se comportă mai mult ca un paravan fizic decât ca un nor de particule şi e de ajuns să-i dai ocolo pentru a redeveni o maşină de ucis.

Luptele se bazează pe un sistem de cover, atât pentru jucător cât şi pentru AI; acesta din urmă este previzibil şi nu ridică probleme decât la nivel de bară de viaţă, nu şi în ceea ce priveşte neuronii: se ascunde, trage, iese din cover (în bătaia gloanţelor), se rostogoleşte, iar trage etc. În aceste condiţii nu prea ai multe strategii de pus la punct, iar pauza activă pentru a da ordine însoţitorilor uşurează şi mai mult lucrurile.
Cele mai neplăcute probleme apar în ceea ce priveşte controlul. Salt, cover şi rostogolire sunt desemnate pe aceeaşi tastă, astfel că input-ul este adesea gândit greşit: vrei cover, ies salt; vrei salt, ieste rostogolire. În mijlocul unei lupte îndrăcite este ultimul lucru de care ai nevoie, iar FOV-ul mic nu oferă nici el o perspectivă decentă decât dacă te apuci de cotrobăit şi modificat prin fişierele .ini ale jocului.

Printre lucrurile bune care s-au întâmplat totuşi în Mass Effect 3 se numără dispariţia scanării planetelor după minerale. Folosite înainte pentru a îmbunătăţi nava Normandy, mineralele au lăsat locul clasicilor bani, dispărute fiind şi joculeţele pentru descuiat uşi, plimbarea cu vehicolul de teren Mako sau hacking-ul consolelor. Scanarea a rămas doar în măsura în care găseşti pe planete diverse artefacte pentru misiunile secundare, trupe sau nave rătăcite (care se adaugă efortului de război), ceva bani şi combustibil ca să navighezi între planetele din acelaşi sistem solar (pentru restul există în continuare mass relay-urile).

Navigarea pe harta galactică este îngreunată de prezenţă Reaper-ilor care te urmăresc aproape peste tot şi trebuie să ai grijă să nu fii prins. Deşi ideea este bună pentru a sublinia imensitatea invaziei şi pericolul iminent, după câteva ore te saturi să tot intri şi ieşi din sisteme pe fugă, mai dai un scan, mai revii şi tot aşa.

3 of 4
Use your ← → (arrow) keys to browse

Join the Conversation

3 Comments

  1. The fail is strong in this one. La naiba, am jucat primele doua jocuri din serie in draci si abia asteptam 3-ul. Ce bine-mi pare ca au reusit s-o dea in bara. Daca DLC-ul reuseste sa rezolve problemele de care tot aud in privinta sfarsitului jocului, poate o sa-l iau original (sa nu stea singure pe raft primele doua), desi de instalat nici nu ma gandesc sa-l instalez vreodata cat timp cere gunoiul ala de Origin. Pacat de serie.

  2. Mda, Andrei a pus punctul pe i. Origin este un ***t, si daca EA Games (“fu… up everything) are impresia ca eu sau altii cu scaun la cap o sa ne alaturam vreodata unei platforme care ITI POATE STERGE JOCURILE ABUZIV (daca ai ban pe forumuri, la revedere, nu mai poti juca; daca nu intri intr-un joc un an-doi, ti-l elimina cum vor ei), atunci compania care:
    – si-a batut joc de Command and Conquer
    – a desfigurat Syndicate
    – a macelarit SimCity
    – baga pe gat “anu si nefeseu’, enhaselu'” si alte francize
    – ne-a “binecuvantat” cu activarile on-line, SecuRom si alte rahaturi
    … se inseala amarnic.
    Eu unu’, astept pana apare pe GOG.com o varianta fara DRM. Pana atunci, numa’ de rau si falimente le doresc. Am zis!

  3. Nota e prea mare pentru jegul de joc numit Mass Effect 3. Totul a iesit pe dos. Orice urma de RPG a fost stearsa si nu a ramas decat un schelet pe care ar fi putut fi un joc bun.
    Pacat. Bioware e moarta ca firma. Nici nu e de mirare talentul(Trent Oster) pleaca de la Bioware.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *