Controlul este unul dintre punctele slabe ale jocului, fiind de preferat un gamepad în locul perifericelor tipice de PC. Ca un singur exemplu, urcatul pe clădiri şi zborul au nevoie să ţii trei taste apăsate simultan, ceea ce nu înseamnă decât crampe la degete după vreo câteva ore. Selectarea unei anumite ţinte funcţionează oarecum aleatoriu şi te trezeşti cu o ladă în braţe în loc de militarul cu ADN delicios, iar camera are unghiuri bizare, în special când eşti în elicopter sau în tanc. Misiunile secundare contra cronometru sunt şi ele o pacoste pentru că ratarea unei aterizări pe un acoperiş de obicei înseamnă pierderea de secunde esenţiale şi reîncărcarea checkpoint-ului.
Din acest punct de vedere, recomandarea fierbinte merge spre utilizarea unui controller; zbor/planare necesită apăsarea simultană a trei taste, ceea ce în câteva ore dă crampe la tendoane, în timp ce camera se opreşte în unghiuri suspecte mai ales când controlezi un elicopter sau un tanc. În mulţime sau de sus este destul de dificil să fii sigur că ai pus ţinta pe monstrul corect şi mi s-a întâmplat în câteva misiuni să reiau checkpoint-ul doar pentru că tasta R selecta ce vroia ia, nu Hydra imensă care ameninţa nefericitul ascuns în carcasa carbonizată a unui elicopter.
La fel, se poate întâmpla să vrei să-ţi apuci ţinta să o consumi şi să trezeşti cu o ladă în braţe în loc sau să aterizezi aiurea în timpul unor misiuni contra cronometru; în al doilea caz, cea mai mică alunecare înseamnă de obicei încărcarea checkpoint-ului, aşa că am cam preferat să evit aceste misiuni, din fericire cu toatele secundare.
Pe de altă parte, dincolo de disconfortul fizic, poţi merge pe mouse şi tastatură pentru că neplăcerile de control sunt compensate de nivelul scăzut de dificultate. Odată ce obţii câteva puteri şi ai scut, foarte puţine creaturi mai reprezintă o provocare reală, eventual poate lupta finală organizată în stil consolă (repetă de trei ori ca să fii sigur că a murit de-a binelea).
La nivel grafic, portarea a adus creşterea framerate-ului şi a distanţei de randare, dar nu se poate spune că avem un nivel excesiv de detaliu. De altfel, nici nu prea contează, e mai important că efectele speciale fac cu ochiul la capete rupte şi maţe atârnate pe uşi, iar mişcarea lui Heller pe stradă este uşurată de săritul automat peste diverse obstacole.
Un multiplayer ar fi fost interesant, dar avem doar evenimentele Radnet, utile doar dacă vrei să fii cap de listă online şi să te lauzi prietenilor; cinci tipuri de provocări aşteaptă eforturile pentru măcar o medalie de bronz – Collateral Damage (ai la dispoziţie trei „dive-uri” pentru a omorî toate ţintele), Recovery (recuperarea unor „cutii” în cât mai scurt timp), Incineration (aruncarea a cât mai multe butoaie de Whitelight, aşa-zisul vaccin pentru virusul lui Mercer, în incineratoare), Chopper (zborul cât mai rapid prin ţinte) şi Rampage (măcel generalizat).
Prototype 2 este jocul ideal pentru un sfârşit de săptămână – relaxează creierul, bucură ochiul şi are o poveste de ajuns de interesantă ca să nu simţi că rupi capete degeaba. Se mai încurcă în cameră şi control, dar nu în multe jocuri poţi să sari de pe bloc şi să terciuieşti un monstru, ca apoi să pleci fluierând mai departe.
Verdict: 8.5/10
Gen joc: Action Adventure
Cerinţe recomandate de sistem: Quad Core 2.8 GHz, 4GB RAM, 1024MB Video
Număr de jucători: 1
Preţ: 49.9E Producător: Radical Entertainment; Publisher: Activision; Distribuitor: Steam