Zoom in, zoom out, Civilization V este bine îmbrăcat din punct de vedere grafic, cu opţiuni de alegere între DirectX 9 sau DirectX 10 şi 11. Pentru primul, recomandat PC-urilor mai bătrânele, grafica nu va fi atât de spectaculoasă, dar măcar aşa am reuşit să văd menţionatul film introductiv. Framerate-ul nu a pus probleme nici măcar în etapele avansate, turele trec foarte repede chiar şi cu toate detaliile la maximum, inclusiv AA 4x.
Avem şi animaţii specifice tipurilor de trupe (de dezactivat dacă vreţi o rulare mai fluidă), plus o muzică atmosferică, doar uneori cam aiurita din punct de vedere a epocii pe care o marchează. Din păcate, nu mai există filmele care marcau construcţiile minunilor, nici o cinematică de final, care să-ţi preamărească victoria (doar ecrane statistice).



Atenţie însă la cerinţele de sistem, ar fi bine să le luaţi în calcul pe cele recomandate, nu pe cele minime, pentru că jocul are tendinţa să se transforme într-un porcuşor care ronţăie RAM şi procesor fără ruşine, mai ales dacă le detectează ceva mai slabe.
Oricum, pentru cei care apreciază strategiile pe ture, Civilization V nu poate fi trecut cu vederea. Complexitatea variabilelor, a calculelor diplomatice şi economice, a întregului AI (fie el şi cam tâmpiţel sau prea agresiv), sunt bine mascate sub o interfaţă simplă şi prietenoasă. Începătorii vor primi exact informaţia necesară pentru a se descurca mai departe, iar veteranii au şi ei peste 300 de pagini de Civilopedie de studiat pentru a pune la punct tactici amănunţite. E drept că micromanagementul a fost redus, opţiunile de control nu mai sunt chiar atât de bogate, dar este foarte probabil să apară MOD-uri şi campanii personalizate în această direcţie.
Până atunci însă, vă aşteaptă o întreagă lume să o civilizaţi sau, din contră, să o duceţi spre un total haos.
8.5/10
Gen joc: Turn Based Strategy
Cerinţe recomandate de sistem: Quad Core 1.8GHz, 4GB Ram, 512MB Video Card
Număr de jucători: 1-12 (LAN, Online)
Sisteme de operare: Windows XP/Vista/7
Controllere: N/A
Preţ: 49.9 EURO; Producător: Firaxis Games; Publisher: 2K Games; Distribuitor: Steam
Leave a comment
Good job, maine poimaine vedem din nou review-urile pe hartie…
Muncitorii pot fi si automatizati, nu trebuie controlati manual… altfel, chiar ar fi foarte enervant 😉
Corect, se poate. Insa la un moment dat cred ca a fost mai curand vorba de nevoia de a-i controla exact, ca sa refac anumite zone, sa schimb resursele etc. Si m-am obisnuit asa:D
Am asteptat cu nerabdare Civilization V… Din pacate pentru mine, am constatat ca a fost simplificat, pentru a-i atrage pe novici! In plus, jucand pe o harta Large, am vazut ca jocul se blocheaza daca am prea multi worker-i automati, in momentul in care cuceresc un oras pe o alta insula. Nota mea ar fi 7 cu indulgenta!
Problema nu este simplificarea jocului sau a interfetei ci AI-ul inept.