The Witcher 2: Assassins of Kings review

Pentru versiunea 1.0, cele mai mari critici aduse jocului au fost cele legate de interfaţă. Unele taste nu puteau fi schimbate (încă nu pot fi, ca M sau I pentru hartă, respectiv inventar), nu exista invert mouse (versiunea 1.2 a rezolvat şi asta) sau sistemul de auto-aim (lock target) era prea instabil pentru viteza cu care se desfăşoară bătăliile. Acestea mi se par însă chestiuni minore, reparabile, mai ales că nu am avut parte de alte probleme tehnice. Din acest punct de vedere, cei de la CD Projekt au învăţat lecţia, astfel că nu mai durează 5 minute să încarci un nivel, nici nu am avut parte de crash-uri sau cine ştie ce bug-uri imense. Mai există coliziuni defectuase, texturile sau oamenii mai apar ca din neant când ieşi din cârciumă (poate e de la bere…), dar nimic care să te pună pe fugă.

În termeni grafici, The Witcher 2 este probabil cel mai arătos joc al momentului. Peisajele îţi taie răsuflarea, când intri într-o poiană şi razele soarelui se strecoară printre frunze; o cascadă clipoceşte liniştită, numai ca viaţa ta numai calmă nu e când vezi hoardele de monştri flămânzi; ruine elfice sau sate arse apar ici şi colo, o mânâstire bântuită îşi aşteaptă mântuirea din vârful sabiei de argint a lui Geralt, păianjeni monstruoşi şi caracatiţe imense ameninţă navigatorii; oraşele sunt în sine o declaraţie a abordării realiste a jocului; primul, Flotsam, este un exemplu de segregare rasială, cu dwarfii şi elfii separaţi în ghetouri pentru ca nu cumva să „infecteze” oamenii; totuşi, aceiaşi oameni nu pot trăi fără talentul de fierari al piticilor sau fără abilităţile incredibile de vânătoare şi tragere cu arcul ale elfilor.

Cârciuma, bordelul sunt locuri populare, iar în câţiva metri vezi un măcelar care îşi face treaba, doi cerşetori amărâţi sau câţiva pierde-vară comentând pe faţă calităţile şi abilităţile „fetiţelor” ce vând amor. Mai departe, oraşele se schimbă în funcţie de alegeri, dar dwarfii şi-au săpat cetatea în piatră, cu mine şi catacombe, dar şi ziduri şi porţi aproape de neînvins; oamenii au şi ei cetăţile lor, tabere fortificate şi avantajul armatelor numeroase. La mijloc, un câmp de bătălie bântuit oferă unele dintre cele mai spectaculoase momente din joc, nu atât din punct de vedere combativ, ci mai ales în modalitatea realizării, pentru că nu e aşa simplu să traversezi ceaţa magică a unui blestem.

Modelele personajelor sunt adecvate raselor, dar animaţiile din timpul dialogurilor mai aveau nevoie de cizelare. Chiar dacă nu avem figuri foarte expresive, dialogurile compensează prin opţiuni şi, eventual, prin comentariile injurioase (chiar dacă în limba elfilor). Jocul are rating M (Mature, 18+), astfel că nu puteau lipsi scenele de sex (au dispărut card-urile din primul titlu), dar şi acelea au o tentă romanţioasă, mai ales când vine vorba de Geralt şi Triss. Coloana sonoră completează excelent grafica, chiar dacă uneori vocile actorilor sunt puţin exagerate, iar replicile combative ale lui Geralt se repetă cam des şi uneori în momente total nepotrivite contextului.

Per total însă, Assassins of Kings se apropie foarte mult de perfecţiune şi a trecut ceva vreme de când n-am mai putut da note atât de mari unui RPG, fie el şi plin de acţiune. Desigur, povestea e cam scurtă, sistemul de luptă cam simpluţ, dar compensează incredibila imersiunea, mulţimea de opţiuni şi consecinţele vizibile, povestea extrem de matură şi plină de elemente ce ridică masele la luptă nu doar în lumea virtuală, ci şi în cea reală. Pentru un fan al genului RPG, The Witcher 2 aduce aproape tot ce şi-ar putea dori de la un gameplay clasic combinat cu modernitatea lui 2011.
9.5/10
Gen joc: RPG
Cerinţe recomandate de sistem: Core 2 Duo 2.6GHz, 4GB RAM, 512MB Video
Număr de jucători: 1
Preţ: 49.99$; Producător: CD Projekt RED; Publisher: CD Pro; Distribuitor: GOG.com