Might&Magic Heroes VI Preview

4 of 5
Use your ← → (arrow) keys to browse


Fiecare dinastie are un erou principal, care evoluează aşa cum ne-am obişnuit de-a lungul seriei. Luptele îi aduc experienţă, pe hartă găseşte cufere de unde să aleagă bani sau şi mai multă experienţă pentru a creşte în nivel. Deocamdată, la fiecare level up, versiunea de preview oferea un punct pentru a fi investit în skill-uri de might sau magic. Arborii sunt deocamdată destul de neclari, descrierile magiilor sunt, din păcate, destul de sumare. Categoriile magice au rămas la fel, în schimb eroul mai poate evolua pe una dintre două direcţii suplimentare: Blood sau Tears. Înclinaţia spre una sau cealaltă este determinată de secvenţele scriptate din poveste sau de atitudinea în ceea ce priveşte trupele care nu vor să se lupte cu tine: dacă decizi să le omori oricum, primeşti puncte de Blood. Dacă le laşi să fugă, primeşti Tears. Ambele direcţii vin cu bonusuri dedicate, personal avansându-mi ambii eroi jucabili (Slava şi Irina) spre linia “bună” de Tears, primul devenind Paladin. Odată strânse punctele necesare pentru avansarea eroului, acţiunea se poate realiza doar în oraşul principal, via un meniu dedicat reprezentat de o icoana alb/roşie, o reprezentare puţin sucită a simbolului Yin/Yang.

Ca în jocurile anterioare, eroul are la dispoziţie un inventar pentru a folosi sau stoca diversele artefacte capturate de la inamici sau găsite pe hartă. Unele obiecte sunt dedicate dinastiei din care face parte eroul, sunt unice; există şi obiecte compuse, ceea ce tinde să facă descoperirea tuturor colţurilor de hartă extrem de incitantă, combinaţia de bonusuri fiind semnificativă.

Din păcate, deşi partea multiplayer ar fi trebuit să fie disponibilă, conexiunea ne-a servit un mesaj de “invalid key”, astfel că doar teoretic putem spune ca a fost introdusă o componentă inedită, numită Conflux. Astfel, fiecare jucător va avea ocazia să-şi creeze şi să-şi crească o dinastie online, cu statistici persistente şi tot ce înseamnă un clan cu atribute şi magii şi luptele pentru control teritorial cu alţi jucători umani.

4 of 5
Use your ← → (arrow) keys to browse

Join the Conversation

7 Comments

  1. Nu stiu de ce zici ca Heroes IV a fost ratat. Povestea campaniei a fost ok, ok in sensul ca mie unul mi a placut tare, faptul ca eroii se implica activ in batalie iar mi s a parut un lucru ok si in plus, alaturi de III si II spre deosebire de V, feelingu a fost acolo la locu lui cu elemente noi care au lipsit si inainte si dupa el dar care ar putea fi chiar la locul lor in orice sequel posibil dupa parerea mea(ex: daca aveai master la scouting iti spunea clar sau in functie de unitati, numar etc etc). Call me a noob, da IV mi s a parut aproape la fel de bun ca III. Din ce am vazut din VI se merge iar pe feeling, cu toate chestiile noi adaugate, ceea ce nu poate fi decat bine. Nu il joc decat cand apare full si sper sa fie un ban dat fara parere de rau. Keep up the good work Anda(da sa nu te mai iei de IV 🙁 )

  2. Scuzele mele…la ex:(ex: daca aveai master la scouting iti spunea clar “you wil crush them like a bug” sau “this battle can go either way(sau ceva de genu)” in functie de unitati, numar etc etc).

  3. Tinand cont ca NWC a dat faliment dupa IV, cred ca a fost ceva gresit cu jocul ala… bucatele pe ici, pe colo, care au stricat ansamblul. Evident, fiecare dintre noi are parerea lui si tine la ea 🙂
    Heroes 3 ramane de suflet… 4 sa zicem ca are o reputatie proasta, 5 a fost o continuare chiar reusita si o trecere la 3D fara prea multe probleme si mofturi.
    Cu 6… nu mai e mult pana in septembrie si nota.

  4. Versiunea pe care ati avut-o spre testare este de fapt Beta-ul lansat pe 28 iunie. Astfel lumea n-ar trebui sa se sperie ca mai au doar o luna jumate pana la lansare si ca nu vor putea acoperi toate hibele… caci de fapt si luna iulie trebuie calculata ca dev.time.
    Cu putin noroc beta-ul ce se va deschide peste ~1 saptamana, va fi ceva mai grăitor.

    1. Versiunea de preview este usor diferita de cea Beta. Am avut si beta-ul, si discul de preview, iar ultimul este mai avansat in termeni de productie. Ce se va intampla pana la final cu diversele probleme existente in joc… evident ca este o decizie departe de controlul nostru. S-ar putea sa se amane jocul, s-ar putea sa apara asa cum e… si apoi sa vina patch-uri peste patch-uri.
      Cum din pacate nu sunt macar o musca pe tavanul celor din Black Hole sau Ubisoft, astept jocul final.

  5. Un articol ce face dreptate! Jocul (sper) sa fie incredibil de bun, mi-am comandat Collectors-ul de aproape un an si il astept cu mare nerabdare…

  6. Haideti cu review !!! Vreau sa stiu daca se merita sa il cumpar sau nu. Cel mai frica imi este de sistemul acela “Conflux”… Stim cu totii cat de “bine” stiu tovarasii de la Ubi sa strice experienta pt jucator.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *